Trepte în evoluția unui viitor ofițer al Gărzii de Coastă -Prima polițistă de frontieră „cadet”, pe Nava Școală Mircea. Student caporal Mădălina CONSTANTINESCU, Anul II, Academia Navală „Mircea cel Bătrân”. Cu mult înainte să ajung la bordul Navei Școală Mircea, am privit-o cu multă admirație și m-am întrebat dacă voi avea vreodată ocazia să trăiesc acea experiență de viață de neuitat a marinarilor reprezentată de un marș de instrucție. Tatăl meu, ofițer de marină, îmi povestise ce sentimente trezește în sufletul unui om o asemenea perioadă. Totuși, nimic nu se compară cu realitatea.
Devenind student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”, am aflat că la finalul anului al II-lea de studiu, voi participa la un marș de instrucție cu Nava Școală „Mircea”. Am văzut nava la diferite activități desfășurate în cei doi ani de studiu, dar nu mă gândeam la perspectiva apropiată a marșului.
Generații întregi ce au ajuns să îl cunoască pe „Mircea” din interior și să se instruiască la bordul lui, s-au întors cu povești uimitoare pe care le vei putea înțelege cu adevărat doar dacă ai trăit personal experiența la bordul legendarului velier. Când am aflat că voi pleca într-un marș de patru luni eram nerăbdătoare să-mi descopăr și să-mi testez limitele în această provocare, dar în același timp tristă, deoarece trebuia să las acasă tot ce am mai drag pentru o perioadă atât de lungă. După o sesiune de examene agitată, într-o zi de mijloc de mai, mi-am luat inima în dinți și am plecat spre ceva ce urma să fie poate aventura vieții - marșul anual de instruire practică cu nava în perioada 23 mai - 22 septembrie, peste 10.000 de mile marine care urmau a fi parcurse, cu escale în 11 porturi din 9 țări. Oare cineva care iubește marea ar găsi ceva mai frumos?
Cum l-am găsit pe Mircea?
Frumos, și cu o mulțime de lucruri și activități pe care nici nu mi le imaginam. La începutul marșului totul părea atât de greu de făcut și eram bombardați cu informații noi despre navă, despre roluri la diferite activități, într-un limbaj puțin familiar, cu care nu credeam că mă voi obișnui. Dar, cu fiecare zi petrecută pe navă, cu ajutorul instructorilor și al colegilor, am reușit să mă integrez ușor și am intrat repede în rutina programului zilnic; iar până la primul port de escală pot spune că NS Mircea nu mai avea secrete față de mine și față de noi, studenții de anul al II-lea ai Academiei Navale „Mircea cel Bătrân”.
Pe lângă instrucția obișnuită de la bord, aici fiecare am învățat că trebuie să ne maturizam și să privim altfel viața; iar după o perioadă pe bric, lucrurile pe care le credeam dificile în Academie, păreau... simple.
Cum a arătat o zi obișnuită la bordul NS Mircea?
La ora 06.00 se dădea deșteptarea - și soneria nu a fost cel mai plăcut lucru pe care ai fi vrut să-l auzi la acea oră - urmată de mesajul „Bună dimineața, Mircea!”, citit la stația de amplificare a navei. „Bună dimineața, Mircea!”, a fost un proiect inițiat pentru a menține un nivel ridicat al moralului echipajului, un proiect în care m-am implicat alături de o colegă de grupă. În fiecare zi, acest mesaj prezenta principalele repere istorice ale zilei, informații despre porturile de escală dar și un motto de încurajare pentru echipaj. Am încercat să le facem tuturor ziua mai frumoasă.
În zilele când eram pe mare, aveam un program de 20 de minute de înviorare…spre disperarea cadeților. Scăpam de acest supliciu doar duminica și în porturi, dar atunci înviorarea era înlocuită de scuturarea hamacelor.
La ora 07.00 era adunarea pentru sectoarele de curățenie, o altă „bucurie” a noastră a cadeților. Nu trebuie să uităm niciodată că nava este casa noastră și trebuie întreținută permanent. După terminarea sectoarelor de curățenie luam masa de dimineață – dacă nu aveam ghinionul unei mări agitate și a senzației de rău de mare - iar apoi ziua continua cu activități diverse, precum matelotajul sau cursuri de specialitate. La ora 14.00 se desfășura raportul navei și apoi era masa de prânz. După masa de prânz cadeții se puteau bucura de puțină odihnă - și oboseala acumulată după servicii sau rutina zilnică ne făcea să căutăm repede un loc unde să putem dormi - până la ora 16.00 când se anunțau activitățile care se desfășurau după amiază, până la masa de seară.
După patru luni pe bric, avem o mulțime de amintiri mai mult sau mai puțin plăcute. Majoritatea colegilor pe care i-am întrebat în legătură cu ce își vor aduce aminte cel mai bine din acest marș, au răspuns același lucru: bricuitul. Bricuitul reprezintă unul din elementele de bază ale „Spiritului Mircea”. Activitatea a fost păstrată din generație în generație și constă în curățarea punților cu nisip și apă – așa cum văzusem în copilărie în serialul „Toate pânzele sus”. Deși am detestat această activitate, ea ne va rămâne întipărită în memorie și o sa o povestim cu drag, peste ani, despre modul în care ne-am căznit stând în genunchi și frecând filele de punte cu tenda udă și nisip.
Mai mult decât atât, prin munca pe care o depunem zilnic am simțit că am lăsat la rândul nostru o „urmă” pe „Mircea”. Bricul va duce mai departe tradițiile marinărești, atât de bine păstrate. În definitiv, pentru a deveni un ofițer bun ai nevoie de acea dragoste pentru navă, iar ea începe și se formează la bord, pe o punte de lemn.
Deși perspectiva a patru luni pe mare într-un marș de instrucție m-a neliniștit la început, pot spune că am așteptat acest marș deoarece în acest an, în premieră, la bordul NS Mircea s-au instruit cadeții germani. Nava soră a lui Mircea, „Gorch Foch II”, aparținând Marinei Germane este în reparație, iar NS Mircea a fost aleasă ca loc de instruire al celor 110 cadeți care au terminat anul I, la „Academia Navală Murwik din Flensburg”.
Experiența lucrului în echipă cu cadeții germani a fost una bine venită deoarece pe lângă sarcinile pe care le-am avut de îndeplinit, am legat frumoase prietenii. Am trecut foarte ușor peste barierele de comunicare generate de diferențele lingvistice și engleza a devenit a doua limbă oficială pe navă.
La fel ca un spectacol de teatru, viața la bordul bricului este frumoasă privită de afară, dar puțini știu cât de grea este de fapt în interior. Nici n-ar putea fi o viață simplă, dacă ne gândim că am împărțit o cazarmă de poate 15 m², 12 fete (la băieți a fost o situație similară a spațiului, doar că ei au stat peste 35 în cazarmă). Aceasta ne-a fost și dormitor și sală de mese și sală de clasă sau de studiu. Am dormit numai în hamac și am executat servicii la fiecare două zile - de la veghe prova sau pupa, la mașini, la timonă sau la navigație - tot noi a trebuit să curățăm și să întreținem toată nava.
Totuși, toate grijile și supărările dispăreau atunci când ajungeam în porturi și eram așteptați și primiți de către oameni nerăbdători să îl vadă pe „Mircea”. Nu a existat răsplată mai mare decât zâmbetul unui copil care urcă la bord și se bucură de navă sau privirile pline de admirație ale oamenilor atunci când ne vedeau în uniforma albă de marinar. Am defilat la paradele echipajelor din cadrul „Tall Ships Races 2017”, am participat la diferite activități oficiale, am vorbit cu români simpli bucuroși că vedeau tricolorul la bordul navei, am avut ocazia să întâlnesc unii dintre ambasadorii României în statele de escală. În fiecare moment am fost mândră că sunt român, că sunt student al Academiei Navale „Mircea cel Bătrân” și că mă pregăteam la bordul navei școală pentru a deveni un bun ofițer în cadrul Gărzii de Coastă. Iar pentru mine, a fost vorba și de mândria să pot arăta tuturor că și în mine există „Spiritul Mircea” și că, deși voi îmbrăca în viitor uniforma de polițist de frontieră, în sufletul meu voi fi în primul rând, ofițer de marină.
În aceste patru luni am avut ocazia să facem escale în porturi din diferite țări, să descoperim diferite culturi, călătorind între două extreme: de la friguroasa Finlandă, până în însorita Grecie. Deși, țările nordice vizitate - Suedia și Finlanda - păreau a fi puțin primitoare, am avut plăcuta surpriză să descoperim oameni care s-au bucurat văzându-ne nava școală și ne-au primit cu brațele deschise. Am încercat peste tot să învățăm din cultura statelor vizitate, să ne îmbogățim orizontul cunoașterii și de ce nu, să ne răsfățăm cu mâncărurile tradiționale - de la renumita carne de ren din Finlanda până la paellla din Spania sau ... salata grecească. Spre dezamăgirea noastră, în țările nordice și apoi și în Polonia a plouat destul de mult și nu am putut să ne plimbăm și să descoperim orașele la pas ... atât cât ne-am fi dorit.
După frigul înfruntat în țările nordice am ajuns și în mult așteptatul port Palma de Mallorca. Am petrecut șapte zile superbe aici și a fost de departe cel mai frumos port vizitat. Orașul Palma nu îl pot descrie decât ca un oraș plin de viață, unde agitația urbană se simte fără întrerupere. Atunci când stai pe plaja cu un cocktail în mână simți că această plăcere merită toate acele zile obositoare pe mare ...unele cu servicii, altele cu rău de mare.
În cea de-a doua zi a escalei din Palma, ne-am luat adio de la prima serie de cadeți germani, care au fost înlocuiți de alți colegi cu care am navigat până la Constanța. Având experiența primei colaborări, am reușit să ne împrietenim repede și acest fapt s-a reflectat și în lucrul în echipă.
Un lucru care mi-a plăcut la bordul bricului a fost matelotajul. Am împletit o frumoasă timonă ce îmi va aduce aminte mereu că sunt marinar, dar mai ales îmi va aminti de acest marș care, deși a fost lung și greu, a fost foarte frumos și a meritat din plin tot efortul, iar timona va rămâne la loc de cinste, acasă.
Acum, aproape de finalul marșului, pot spune că pe lângă navigație și marinărie, am învățat aici că cel mai important este lucrul în echipă, iar coeziunea echipajului este un factor definitoriu în succesul oricărei misiuni. Marea nu iartă ignoranții, iar atunci când suntem departe de casă și înfruntăm marea nemiloasă, noi avem grija de navă și nava ... de noi.
Credeam că nu mă voi putea obișnui cu viața pe navă niciodată și totuși, iată-mă la finalul celor patru luni de instrucție pe mare mai încrezătoare în mine, mai instruită și chiar dacă n-a fost ușor, îmi place ceea ce am ales să fac.
Escalele din ultima parte a marșului - după ce am scăpat de vremea ploioasă - au fost poate, vacanța noastră de vară pe care n-am avut-o în acest an. Oricum, câți se pot lăuda că în patru luni au navigat prin Marea Neagră, Marea Egee, Marea Mediterană, Oceanul Atlantic, Canalul Mânecii, Marea Nordului, Marea Baltică, au văzut peste 5 strâmtori, au văzut bricul ecluzat pentru a intra și ieși în/din Wilhelmshaven și au văzut porturile Ajaccio (Franța), Vigo și Palma de Mallorca (Spania), Den Helder (Olanda), Halmstadt (Suedia), Kotka și Turku (Finlanda), Gdynia (Polonia), Wilhelmshaven (Germania), Lisabona (Portugalia) și Souda (Grecia)?
