Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea

Vineri, 4 august, la Școala de Pregătire a Agenților Poliției de Frontieră „Avram Iancu” Oradea, în prezența subsecretarului de stat în MAI Petru Bledea, și a directorului Direcției de Supraveghere și Controlul Trecerii Frontierei, chestor de poliție Marius-Alexandru Vizitiu, s-a desfășurat festivitatea depunerii jurământului militar de către cea de-a XXXVI-a serie de elevi admiși în urma susținerii examenului de admitere din sesiunea aprilie-iunie 2023.

Cu această ocazie, la festivitate au mai luat parte oficialități locale și reprezentanți ai instituțiilor publice din municipiul Oradea, comandanți și șefi ai structurilor MAI și MApN din garnizoană, veterani de război, șefi și directori ai instituțiilor care cooperează cu școala din Oradea și bineînțeles, părinții, rudele și prietenii tinerilor elevi.

Regulamentul onorurilor și ceremoniilor militare în Ministerul Afacerilor Interne din 30.04.2014 face următoarea precizare:

„Ceremonia militară, (…) constituie ansamblul activităților desfășurate în cadrul unor solemnități sau festivități organizate și conduse la nivel central sau la nivel de zonă de responsabilitate, de structurile Ministerului Afacerilor Interne, în spiritul tradițiilor naționale și conform regulilor protocolare.”

Onorul militar, constituie forma supremă de manifestare a stimei, prețuirii și respectului față de:

  • imnul național al României sau al altor state;
  • drapelul României;
  • personalitățile militare și civile române sau străine;
  • drapelul de luptă;

Art 63.  din Regulament precizează că la depunerea jurământului militar ceremonia prilejuită de acest eveniment constă în:

  • întâmpinarea persoanei oficiale;
  • prezentarea onorului și darea raportului;
  • salutul drapelului de luptă/drapelului structurii și ocuparea locului în dispozitiv de către persoana oficială;
  • rostirea alocuțiunii de către comandantul/șeful structurii despre semnificația depunerii jurământului militar/jurământului de credință;
  • oficierea serviciului religios este săvârșită de preoții militari sau, acolo unde nu există, de preoți civili invitați;
  • prezentarea onorului la drapel și deplasarea acestuia în fața și la mijlocul formației; comandantul/șeful structurii se dispune în dreapta, iar preotul, în stânga drapelului de luptă;

Ceremonialul depunerii Jurământului este un eveniment important în viața polițistului de frontieră și implică hotărârea fiecăruia dintre noi de punere necondiționată în slujba intereselor țării. Un moment marcant care ne onorează, dar ne și responsabilizează și ne îndeamnă ca întotdeauna să păstrăm drumul drept, cu demnitate și sacrificiu în slujba comunității și a cetățeanului. Acest angajament este unul pe viață și impune un statut în societate ce trebuie mereu onorat. Legământul cu țara, dincolo de vremelnicii și schimbări aduce plus valoare în imaginea instituției pe care cu credință și onoare o reprezentăm, dar ne obligă să construim un fundament profesional indestructibil, o conduită morală impecabilă în comunitate și în familie și mai presus de orice, un caracter integru cu accent pe interesul public, având mereu în minte devotamentul față de familie, comunitate și toți cei  dragi.

Legea nr. 75/1994 și detaliat Hotărârea de Guvern nr. 1157/2001 stabilește protocolul drapelului României. Protocolul drapelelor și pavilioanelor militare este stabilit prin regulament intern. În cadrul ceremoniilor militare, drapelul este arborat conform regulamentelor militare.

Solemnul momentului la festivitatea de la Oradea a fost inițiat de ceremonia drapelului de luptă. Astfel, drapelul de luptă al unității a fost scos din vitrină la festivitatea depunerii jurământului militar. Școala a fost trecută în revistă de către subsecretarul de stat, Petru Bledea, împreună cu directorul școlii, comisar-șef de poliție Aura Sima. Comandantul gărzii port drapel, comisar-șef de poliție Cosmin Ionașcu a dat ordin elevului portdrapel să țină drapelul în poziție verticală, cu hampa lângă picior, mâinile fiind pe hampă. Mâna dreaptă a elevului a fost de-a lungul corpului, iar cea stângă în dreptul pieptului. La darea onorului din această poziție, elevul portdrapel a înclinat drapelul la 45° în semn de respect pentru personalitățile civile și militare prezente. În timpul marșului, elevul portdrapel a ținut drapelul în poziție verticală. Muzica militară a școlii, sub bagheta dirijorului Viorel Chendereș, a intonat imnul României și a prezentat onorul oficialităților prezente alături de noi. La terminarea intonării imnului național al României comandantul gărzii de onoare s-a întors la stânga, a executat 3 pași înapoi; muzica militară a reluat „Marșul de întâmpinare” până când persoana oficială, însoțită de directorul școlii, a ajuns în fața drapelului de luptă/drapelului structurii;

Muzica militară a reluat „Marșul de întâmpinare” iar în momentul când persoana oficială s-a oprit la mijlocul formației pentru a saluta garda de onoare, muzica militară a încetat să cânte; la cuvintele de salut adresate gărzii de onoare, efectivele acesteia, la semnalul comandantului gărzii de onoare,  au răspuns „Să trăiți!”; după răspunsul la salut, muzica militară a reluat intonarea „Marșului de întâmpinare”; în timpul trecerii în revistă, efectivele gărzii de onoare, în afară de cei din garda drapelului și din muzica militară, au urmărit cu privirea persoana oficială prin întoarcerea capului;

Personalul în uniformă a salutat - cei aflați în formație au luat poziția „drepți”, preotul militar îmbrăcat în uniforma clericală a luat poziția „drepți” fără să salute, personalul activ și în rezervă îmbrăcat în ținută civilă s-a descoperit și au dus mâna dreaptă la piept la intonarea imnului național;

În legea nr. 446 din 30 noiembrie 2006 privind pregătirea populației pentru apărare, publicată în Monitorul Oficial nr. 990/12 decembrie 2006, formula jurământului militar este următoarea:

„Eu, ............., jur credință patriei mele, România. Jur să-mi apăr țara, chiar cu prețul vieții. Jur să respect Constituția, legile țării și regulamentele militare. Așa să-mi ajute Dumnezeu!"

Emoția momentului și-a spus cuvântul când directorul școlii a ordonat elevilor să rostească jurământul militar. Cei prezenți, părinți, iubiți, prieteni, oficialități au respirat la unison cu toți cei 107 elevi, care într-o singură voce au jurat credință patriei.

După rostirea jurământului, reprezentantul elevilor, elev Cristian Țigănuș, a ieșit la raport și a mulțumit celor prezenți.

Emoția promovării examenului de admitere, dar și vibrația intensă a depunerii jurământului militar au dat acestei zile o importanță și o însemnătate aparte pentru tinerii elevi.

Procesul de învățământ pe care elevii școlii îl parcurg este centrat pe formarea competențelor din standardul de pregătire profesională, iar pentru formarea acestor competențe au alături un corp de cadre didactice bine pregătite, competente și dispun de o bază material-didactică care le acoperă toate așteptările și necesarul pentru dobândirea competențelor specifice. În aceeași bază material-didactică se înscriu și laboratoarele de specialitate, zona de simulări tactice, laboratorul de limbi străine și de informatică, care le stau la dispoziție elevilor în perioada de școlarizare. Laboratoarele instituției sunt moderne cu acces permanent la internet, iar condițiile de cazare și hrană sunt comparabile cu cele ale școlilor de profil din Uniunea Europeană.

Ceremonialul s-a încheiat pe un fundal sonor, cu defilarea formațiunilor de elevi, într-o atmosferă încărcată de emoție și speranță, sub privirile admirative ale tuturor celor prezenți. În fața efectivelor fiecărei clase au defilat diriginții care au fost mândri să-și îndrume învățăceii. Elevii au intonat imnul școlii „Marșul lui Iancu” care a răsunat în toată incinta. Prietenii mai noi sau mai vechi, cadrele militare și toți cei prezenți au fost însuflețiți de versurile cântecului devenit șablon al învățământului în Poliția de Frontieră.

  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea
  • Festivitatea depunerii jurământului militar la Oradea

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe