Testarea primului model de cuantificare în domeniul supravegherii frontierelor terestre, utilizat în activitatea de evaluare a vulnerabilităților, de către Agenția Frontex

Când vorbim despre vulnerabilitate, ne putem referi la vulnerabilitatea unei persoane, a unui grup sau chiar a unei populații. Însă, în momentul în care prezența vulnerabilităților afectează buna desfășurare a statului în cauză, pot apărea anumite discrepanțe între valorile care trebuie respectate, si cele de respectat.

În lumina Regulamentului 1896/ 2019 al Poliției de Frontieră și Gărzii de Coastă la nivel european, Agenția Frontex a fost însarcinată cu activități privitoare la Evaluarea Vulnerabilităților în Statele Membre privind capacitatea acestora de a îndeplini toate sarcinile de gestionare a frontierelor. Astfel, în urma activității de evaluare, Agenția Frontex este în măsură să formuleze recomandări către Statele Membre (SM) care să conțină măsuri de remediere a vulnerabilităților identificate. Având în vedere că activitatea de evaluare trebuie efectuată în baza unei metodologii comune, care să poată fi aplicată uniform atât la nivel calitativ, cât și la nivel cantitativ în toate SM, Agenția a demarat proiecte împreună cu SM, sub forma unor grupuri consultative, pentru dezvoltarea unor modele de cuantificare pe baza unor indicatori comuni care pot fi utilizați pentru o evaluare uniformă și corespunzătore.

Activitatea de evaluare a vulnerabilităților vizează diferite segmente și activități de frontieră – controlul frontierei sau suprevegherea frontierei (componenta aeriană, maritimă și de uscat) – unul dintre proiectele demarate privind dezvoltarea modelelor de cuantificare vizează componenta de supraveghere a frontierei terestre. Modelul de cuatificare pe linia supravegherii frontierei propus de experții Frontex și ai Statelor Membre, în urma activității grupurilor de lucru constituite, are la bază trei piloni reprezentați de nivelul de impact - care este stabilit în funcție de presiunea existentă la o anumită secțiune de frontieră, permeabilitatea - ce reprezintă ușurința unui cetățean terț de a ajunge la linia de frontieră, trece o frontieră externă, și posibilitatea de a se ascunde în acest timp și după trecerea ilegală a acesteia, și capacitatea - fiind capacitatea statului membru de a face față în mod eficient activităților ilegale de la secțiunile de frontieră avute (personal și echipamente tehnice disponibile pentru supravegherea frontierei). 

La solicitarea Agenției Frontex, România a fost de acord să participe la faza de testare a modelului de cuantificare dezvoltat prin găzduirea activității și punerea la dispoziție a locului de testare, prin acordarea accesului experților implicați la frontiera externă România – Serbia, România devenind primul SM în care a avut loc faza de testare a acestei versiuni. În perioada 16.08-20.08.2021, sub coordonarea domnului Lucian FILIPOAIA a avut loc activitatea de testare menționată în zona de responsabilitate a ITPF Timișoara, la care au participat experți din cadrul Agenției Frontex, Comisiei Europene, Statele Membre (România, Croația, Estonia, Olanda, Portugalia și Slovacia) precum și doi experți externi (Institutul de Tehnologie din Austria) membri ai unei firme de consultanță IT. Delegația Poliției de Frontieră Română a fost compusă din membri ai VAN, ofițeri specialiști din cadrul SAR, și ai Punctului Național de Contact Frontex – care au făcut demersuri în organizarea activității.

Desfășurarea activității a fost posibilă prin sprijinul oferit pe plan local de domnul comisar șef de poliție Iliuță CUMPĂNAȘU, adjunct al Inspectorului Șef și, totodată, prin  interesul manifestat de domnul comisar de poliție Cristian NEGOESCU, Adjunct al Șefului SPF Jimbolia, care a susținut prezentările fiecărui sector vizitat pe parcursul vizitelor în teren.

În continuare, coordonatorul acestui proiect domnul Lucian FILIPOAIA, ne va descrie atât activitatea pe care o desfășoară în cadrul Agenției Frontex, cât și scopul acestui workshop: „Lucrez în cadrul Unității de Evaluare a Vulnerabilităților (VAU), care îndeplinește sarcini legate de evaluare a vulnerabilităților. VAU împreună cu Unitatea de Analiză de Risc (RAU) și Centrul Situațional Frontex (FSC) este plasat sub Divizia de Conștientizare și Monitorizare a Situației (SAM). SAM este o componentă esențială a managementului integrat al frontierelor, permițând implementarea sa la nivelul UE de către Frontex și de către autoritățile naționale ale Statelor Membre care formează Poliția de Frontieră și Garda de Coastă la nivel European. 

Unitatea de Evaluare a Vulnerabilităților monitorizează și evaluează capacitățile și disponibilitatea statelor membre de a face față provocărilor actuale și viitoare la frontierele lor externe, precum și măsurile conexe luate. VAU pregătește recomandările care vor fi adresate de către Directorul Executiv Statelor Membre. Astfel, Unitatea este alcătuită din următoarele două sectoare: Sectorul Evaluărilor (ASM) și Sectorul Măsurilor și Strategiei (MST).

Pentru Evaluarea Vulnerabilităților sunt evaluator principal, parte a MST, având rolul principal de a coordona elaborarea, negocierea și emiterea măsurilor recomandate menite să elimine vulnerabilitățile statelor membre în domeniul gestionării frontierelor. Pe lângă acestea, susțin dezvoltarea Metodologiei Comune de Evaluare a Vulnerabilităților, inclusiv identificarea celor mai bune practici și a standardelor comune. De asemenea, coordonez grupul de experți pentru cuantificarea supravegherii frontierelor.

Conform Regulamentului 1896/ 2019  EBCG 2.0 (ref. Considerentul 43), articolul 10 alineatul (1) și articolul 32), Frontex urmează să stabilească o Metodologie Comună de Evaluare a Vulnerabilităților (CVAM) prin decizia Management Board, pe baza unei propuneri din partea Directorului Executiv, în strânsă cooperare cu Statele Membre și Comisia. Actualul CVAM definește 9 Criterii Obiective (OC) față de care Agenția desfășoară activități de Evaluare a Vulnerabilităților. Deocamdată, CVAM nu definește indicatorii cantitativi. Pentru a îndeplini cerințele subliniate de legiuitor și pentru a acoperi această limitare, este esențial să se dezvolte procesul de cuantificare și să se stabilească măsurătorile pentru a evalua eficacitatea OC. Cu acest scop a fost creat un grup de experți în supravegherea frontierelor, iar Statele Membre au desemnat experți care să participe și să contribuie la identificarea și colectarea practicilor actuale și a mecanismelor de cuantificare din cadrul Statele Membre, definind și acordul asupra indicatorilor cheie (subindicatori), parametri și măsurători pentru OC și dezvoltarea unei propuneri de cuantificare și trimiterea acesteia pentru validare ulterioară.

Obiectivul principal al procesului de cuantificare este stabilirea măsurătorilor (inclusiv repere / praguri / indicatori) pentru a evalua eficacitatea mecanismelor de control la frontieră. Din perspectiva eficienței soluțiilor de supraveghere a frontierei aplicate secțiunilor de frontieră specificate, vulnerabilitatea în contextul Evaluării Vulnerabilităților (VA) poate fi definită ca inconsistență în capacitatea națională, având în vedere condițiile secțiunii de frontieră, inclusiv caracteristicile geografice și amploarea acesteia, a incidentelor legate de imigrația ilegală sau infracțiunile transfrontaliere. Există legislație privind supravegherea frontierelor, dar la un nivel mult mai general / sistemic, în comparație cu controalele la frontieră. Acest fapt și varietatea contextelor (geografice sau situaționale) în care se exercită supravegherea frontierelor, fac ca performanța și capacitatea acesteia să fie mult mai dificil de captat prin măsurători cantitative. De asemenea, analiza listei capacității instalate (LoIC) în zona supravegherii frontierelor, astfel cum este prevăzută de metodologia CVAM, confirmă faptul că dezvoltarea CVAM pentru acest criteriu obiectiv poate fi mult mai calitativă decât pentru controalele la frontieră.

Găzduirea acestui eveniment de către Poliția de Frontieră Română, la secțiunea de frontieră terestră externă a României cu Serbia, în cadrul Inspectoratului Teritorial Timișoara a oferit oportunitatea, pentru prima dată, de a testa modelul conceptului de cuantificare a frontierei terestre de supraveghere. Acest concept a fost dezvoltat în ultimii 2 ani, de către un grup de experți format din reprezentanți ai Statelor Membre și reprezentanții țărilor asociate Schengen. Ideea principală a acestui model o reprezintă evaluarea capacității la secțiunea specifică de frontieră terestră utilizată în scopuri de supraveghere a frontierei și depinde de: Permeabilitatea la frontieră (înțeleasă ca fiind caracteristicile geografice / de mediu care determină ușurința mișcării transfrontaliere, inclusiv trecerea ilegală a frontierei între BCP) și Nivelurile de Impact (atribuirea cuantificabilă și/sau descriptivă a dimensiunilor care reflectă amploarea incidentelor legate de imigrația ilegală sau infracțiunile transfrontaliere care au loc la secțiunea de frontieră relevantă și influența acestora asupra securității frontierei).

Evenimentul găzduit de Poliția de Frontieră Română, de testare a proiectului concept de cuantificare a supravegherii frontierei terestre, reprezintă primul pas într-o serie de evenimente de testare și ateliere care vor avea loc în alte State Membre în anul următor. Toate concluziile grupului de experți, colectate în timpul testării modelului conceptului în mediul real sunt și vor fi utilizate pentru actualizarea și reglarea  modelului existent. Deja Croația s-a oferit să găzduiască următoarea vizită de teren,  care va oferi grupului de experți posibilitatea de a testa modelul actualizat într-un mediu diferit.

Iau această discuție cu voi ca o oportunitate de a mulțumi tuturor reprezentanților Poliției de Frontieră Române care au contribuit la organizarea evenimentului în România, și aș dori să-mi exprim recunoștința pentru cooperarea cu  dvs. ca până acum. Frontex contează pe sprijinul Poliției de Frontieră Române în vederea  consolidării sprijinului suplimentar în sarcina noastră comună de a gestiona frontierele externe ale Uniunii Europene.”

Cu ocazia activității de testare a modelului de cuantificare pentru supravegherea frontierelor au fost organizate vizite de lucru în cadrul structurilor Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontiera Timisoara, mai precis la SPF Jimbolia, SPF Lunga, SPF Moldova Veche, și PTF Portile de Fier I.

În prima zi au fost vizitate sectoarele de la frontiera terestră, urmărindu-se cei 3 piloni care stau la baza modelului de cuantificare în raport cu realitățile din teren, cu accent pe permeabilitate, tipul de teren și cum poate influența acesta ceilalți piloni in funcție de sezonalitate, cât mai ales capacitatea, atât cea umană, dar și cea tehnică. Au fost prezentate mijloace fixe de supraveghere utilizate de către poliția de frontieră română, ATTICA – (sistem optronic de recunoastere cu instalare pe catarg) cu caracteristicile tehnice, modul practic de exploatare și cum sunt acestea influențate de caracteristicile terenului unde este amplasat. Totodată au fost prezentate mijloacele mobile (Termoviziunile Ford) și portabile de supraveghere.

Cea de-a doua zi a fost dedicată frontierei de apă, unde,  de asemenea au fost prezentate atât mijloacele fixe -  SCODDD (Sistem complex de observare la Dunăre și Delta Dunării) cu specificațiile acestuia, cât și mijlocele de mobiliatate navală utilizate în activitățile de intervenție și supraveghere pe fluviul Dunărea. Un aspect important și comun celor două zile de vizită fiind modul de distribuire al resurselor umane și tehnologice existente în cadrul fiecărui sector, raportat la analiza de risc și situația operativă din momentul respectiv. 

Pentru că activitatea a avut loc pe durata a 3 zile, ultima zi a fost dedicată concluziilor. Astfel, s-a mers în laborator, unde, pe baza informațiilor furnizate de către IGPF, coroborate cu cele obținute în urma vizitelor de lucru în teren, s-a testat modelul de cuantificare, concluziile urmând a fi discutate într-o viitoare vizită ce va avea loc, de această data, în cadrul Inspectoratului General al Poliției de Frontieră. Modelul de cuantificare odată finalizat și utilizat în activitățile curente de evaluare atât de către Agenția Frontex, cât și de SM, urmeaza să aducă un plus capacității de pregătire și reacție a SM în activițățile de supraveghere a frontierelor terestre, în pofida unor cresteri neașteptate a factorului migraționist, si nu numai.

  • Testarea primului model de cuantificare în domeniul supravegherii frontierelor terestre, utilizat în activitatea de evaluare a vulnerabilităților, de către Agenția Frontex
  • Testarea primului model de cuantificare în domeniul supravegherii frontierelor terestre, utilizat în activitatea de evaluare a vulnerabilităților, de către Agenția Frontex

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe