
Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albița au depistat un cetățean moldovean, căutat de autorităţile din Belgia pentru executarea unei pedepse privative de libertate.
În data de 11 mai a.c., în jurul orei 08:20, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, la volanul unui autoturism, un cetățean cu dublă cetățenie, română și R. Moldova, în vârstă de 34 de ani.
La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului este emisă, de către autoritățile din Belgia, o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare, acesta având de executat o pedeapsă de zece ani de închisoare pentru săvârşirea infracțiunii de furt. Conform mandatului de arestare, bărbatul a fost condamnat pentru că a furat bunuri (produse cosmetice) în valoare de peste trei milioane de euro.
Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vaslui, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.













