Autoturism căutat de autoritățile din Belgia, descoperit în PTF Giurgiu  

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Giurgiu au descoperit și indisponibilizat, până la finalizarea cercetărilor, un autoturism aflat în atenția autorităţilor din Belgia. 

La data de 30.11.2022, în jurul orei 14.40, în Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, un cetăţean bulgar, în vârstă de 49 de ani, șofer al uneiautoutilitare marca Ford, care transporta pe platformă un autoturism, marca Mercedes, model GLE 350, an fabricație 2019.  

Cu ocazia efectuării verificărilor, polițiștii de frontieră giurgiuveni au constatat faptul că autoturismul de pe platformă se află în atenția autorităților din Belgia, figurând ca bun căutat pentru confiscare.

Conducătorul autoutilitarei a declarat poliţiştilor de frontieră că nu avea cunoştinţă despre faptul că autoturismul se afla în litigiu, acesta efectuând transportul, în regim de curierat, din Belgia în Bulgaria.

Bunul sus-menționat, estimat la o valoare de 300.000 lei, a fost indisponibilizat până la finalizarea cercetărilor.

În cauză, a fost întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracţiunii de „tăinuire”, faptă prevăzută și pedepsită de art. 270, alin. 1 din Codul Penal.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe