Cetățeni străini fără documente de identitate, depistați de polițiștii de frontieră

Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au depistat în cadrul activităților de control, doi cetățeni din Maroc care au încercat să călătorească în Spațiul Schengen fără documente de călătorie.

În data de 15.12.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Curtici au efectuat controale aleatorii și nesistematice în zona de competență. În cadrul acestora, au fost selectate pentru control două persoane, pasageri în trenul care circulă pe relația București Nord – Budapesta.

La momentul verificărilor, colegii noștri au constatat faptul că pasagerii, cei doi cetățeni străini, nu posedă documente de călătorie asupra lor, sens în care le-a fost întreruptă călătoria și au fost conduse la sediul instituției pentru continuarea cercetărilor.

În urma cercetărilor, polițiștii de frontieră au identificat cei doi pasageri ca fiind cetățeni din Maroc, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativă trecere frauduloasă a frontierei de stat, la finalizare urmând a fi dispuse măsurile legale ce se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe