Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României

La 20 decembrie 1191, Papa Celestin al III-lea semna un document în care este amintită existenţa unor prepozituri libere în Transilvania. Acest act ecleziastic este considerat de istorici ca fiind prima atestare documentară a Sibiului. Numele explicit al burgului apare însă menţionat oficial cu denumirea latină „Cibinium” într-un document datat cu un an mai târziu. Începând cu anul 1366, oraşul îşi schimbă numele în Hermannstadt, devenit, după 1919, Sibiu. Perioada medievală a însemnat pentru Sibiu o dezvoltare economică pronunţată prin intermediul breslelor, care, treptat, au fost înlocuite de manufacturi şi mici afaceri prospere. Ca cetate, Sibiul s-a dovedit invincibil în faţa otomanilor şi a trecut prin numeroase conflicte militare. Oraşul a fost capitala Transilvaniei în perioada în care aceasta a fost Principat Habsburgic şi, în acelaşi timp, a fost de-a lungul istoriei un important centru bisericesc, de educaţie şi de cultură.

În anul 2007, Sibiul a fost, împreună cu Luxemburg, Capitala Culturală Europeană, fiind primul oraş din estul Europei care a primit acest titlu. Înainte chiar de aderarea României la Uniunea Europeană, Sibiul primea deja recunoaşterea caracterului său European, ca infrastructură, ca locaţie culturală, ca spirit. Pe parcursul acestui an au avut loc în Sibiu peste 2.000 de evenimente dintre cele mai variate: spectacole, filme, foto, arhitectură, arte vizuale, literatură, muzică, patrimoniu, conferinţe. Spaţiile publice şi sălile de spectacol au fost scena unui maraton de evenimente. Programul, „Sibiu Capitală Culturală Europeană” a fost un succes, însă anul 2007 nu a fost vârful ci motorul dezvoltării Sibiului care, de atunci, s-a înscris pe o traiectorie pozitivă în domeniul cultural, al vizibilităţii, în domeniul economic, în domeniul turistic şi chiar şi în domeniul serviciilor şi infrastructurii.

De asemenea, anul acesta Sibiul este declarat Regiune Gastronomica Europeană. Doar 8 regiuni din Europa au avut pana acum privilegiul sa primească aceasta distincţie specială, printre care se află Catalonia şi Lombardia.

Recunoaşterea Sibiului ca parte din această elită europeană se datorează tradiţiilor gastronomice locale foarte bine păstrate, dar şi diversităţii influenţelor culturale din zona Sibiu.

Tot în acest an, oraşul Sibiu a fost gazda a doua evenimente importante care vor rămâne în istoria ţării noastre: Summit-ul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, eveniment organizat cu ocazia deţinerii României a Preşedinţiei Consiliului Uniunii Europene şi Vizita Papei Francisc în România.

Buna desfăşurare a acestor evenimente majore s-a datorat în bună măsură şi profesionalismului şi seriozităţii colegilor noştri, poliţişti de frontieră, din cadrul Aeroportului Internaţional Sibiu, colegi pe care îi vom cunoaşte în cele ce urmează.

Scurt istoric al Aeroportului internaţional Sibiu (SBZ)

Aeroportul Sibiu a luat fiinţă în anul 1943, conform decretului nr. 1149 publicat in Monitorul Oficial nr. 110 din 13 mai 1943, iar de la înfiinţare şi până la data de 23 august 1944 a funcţionat în comun cu aviaţia militară.

Activitatea de zbor se desfăşura pe o suprafaţa de 174 ha, pe teren înierbat situat la vest de comuna Turnişor, zburându-se cu avioane aparţinând companiei Lares de tip Looked, pe rutele: Bucureşti – Sibiu – Arad şi retur, Bucureşti – Sibiu – Oradea şi retur.

În anul 1954 s-a pus în discuţie construcţia unei noi aerogări, care a început în 1957, fiind dată în exploatare  2 ani mai târziu. Aceasta se compunea din parter, etaj, turn de control, sală de aşteptare cu o capacitate de deservire 50 de pasageri pe flux de îmbarcare - debarcare şi o magazie de mărfuri.

Prin apariţia noilor tipuri de avioane moderne ca viteză şi capacitate sporită, s-a impus modernizarea aeroportului şi construirea unei piste betonate. Acestea au început în anul 1969, iar în anul 1970 lucrările de construcţie ale pistei betonate, cailor de rulaj şi a platformei de îmbarcare – debarcare au fost date în exploatare, fiind omologate la 17 decembrie anul respectiv.

În 1971 a fost dat in exploatare balizajul pistei si dispozitivul luminos de apropiere de intensitate medie, permiţându-se folosirea aeroportului si pe timp de noapte.

De-a lungul timpului, aeroportul a suferit numeroase modificări şi lucrări de reamenajare, nu le vom aminti pe toate din motive lesne de înţeles, însă vom încerca să punem accent pe lucrările de infrastructură care
şi-au pus amprenta semnificativ asupra aeroportului.

Până la începutul anului 2002 exista un singur flux de prelucrare al pasagerilor în regim internaţional. În anul 2002 s-a trecut la reconfigurarea terminalului vechi prin crearea a doua fluxuri. Manifestările ocazionate de proiectul „Sibiu Capitală Culturală Europeană 2007” au determinat o creştere fără precedent a turismului în zonă. Aceasta, împreună cu amploarea investiţiilor străine, au constituit principalii factori care au dus la o dezvoltare majoră a traficului aerian.

Aeroportul dispune de un terminal, proiect finalizat la data de 24 noiembrie 2007. Structurat pe două nivele, terminalul  permite procesarea a 300 de pasageri/oră, pe fiecare flux (sosiri-plecări), într-o prima etapă. Acesta cuprinde pe lângă spaţii de procesare a fluxurilor de pasageri şi bagaje, pentru statele UE şi Non-UE, săli de aşteptare, birouri ale companiilor aeriene, precum şi suprafeţe folosite pentru activităţi comerciale. Companiile care operează zboruri regulate pe Aeroportul internaţional Sibiu sunt: Tarom, Lufthansa, Austrian Airlines, Wizz-Air, Blue Air. În perioada estivală există şi curse de tip charter, operate de Menzies Aviation, cu destinaţii turistice (Turcia).

Săptămânal, la nivelul Aeroportului internaţional Sibiu, numărul curselor este de aproximativ 148, având ca destinaţii 9 ţări (Germania, Spania, Austria, Belgia, Elveţia, Marea Britanie, Danemarca, Israel şi Turcia).

 

Poliţia de Frontieră

Punctul Poliţiei de Frontieră - Aeroportul Sibiu este constituit şi funcţionează în baza H.G. nr. 657/ 15.10.1992, art.1 şi art.2, privind deschiderea PTF la Aeroportul Sibiu pentru traficul internaţional de călători şi mărfuri, publicată in Monitorul Oficial nr. 274/ 04.11.1992.

De la înfiinţare şi până în prezent, structura a înregistrat diferite modificări, astfel începând cu anul 2011 a fost înfiinţat Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu.

Începând cu data de 16.01.2019, în urma promovării examenului, comisar-şef Dorin Muntean a fost numit pe funcţia de şef SPF Aeroport Sibiu iar pe funcţia de şef PPF Aeroport Sibiu a fost împuternicit subcomisar de poliţie Florin Grigorie.

În anul 2018 traficul de pasageri a crescut cu 31.20% faţă de anul 2017 totalizând 655.324 pasageri prelucraţi faţă de 499.456 în anul 2017. Acelaşi trend ascendent se regăseşte şi în primele 5 luni ale anului  2019 cu o creştere de peste 31% faţă de aceeaşi perioadă a anului 2018.

Având în vedere aplicaţiile militare internaţionale care se desfăşoară la Centrul de Instruire pentru luptă al Forţelor Terestre „Getica” care au loc anual, efectivele SPFA. Sibiu sunt angrenate şi în verificarea personalului forţelor armate străine, a armamentului şi tehnicii de luptă.

În perioada ianuarie – iunie 2019 poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu s-au confruntat cu o serie de provocări din punct de vedere profesional, având în vedere faptul că municipiul Sibiu a fost gazda a două evenimente extrem de importante: Summit-ul informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană, care s-a desfăşurat în perioada 8 – 10 mai, respectiv vizita Suveranului Pontif – 2 iunie.

Anterior desfăşurării celor două evenimente, conducerea SPF a participat la numeroase şedinţe privind organizarea şi planificarea misiunilor împreună cu celelalte structuri implicate cât şi cu reprezentanţi ai delegaţiilor participante.

Totodată, au fost întreprinse o serie de măsuri specifice privind controlul trecerii frontierei, verificarea legalităţii introducerii de armament şi muniţie, verificarea persoanelor şi a societăţilor comerciale care au solicitat avize în vederea desfăşurării de activităţi în zona de competenţă pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente negative cu posibil impact în ceea ce priveşte organizarea şi desfăşurarea evenimentelor menţionate.

Summit-ul sau testul sub presiune

În cadrul evenimentului organizat la Sibiu, în perioada 8 – 10 mai, au participat 36 de delegaţii oficiale, 27 dintre acestea fiind reprezentate de şefi de stat şi prim - miniştrii ai guvernelor ţărilor membre ale Uniunii Europene. Având în vedere importanţa şi complexitatea evenimentului, atât în oraş cât şi în împrejurimile acestuia, au fost mobilizate forţe ale MAI, SPP, SRI, MApN pentru o bună desfăşurare a activităţilor planificate.

La nivelul SPF Aeroport Sibiu, turele de serviciu planificate în această perioadă, au fost suplimentate cu 12 poliţişti de frontieră pentru îndeplinirea activităţilor specifice în zona de competenţă, structura Poliţiei de Frontieră beneficiind de sprijinul operativ al ITPF Timişoara, structură care a detaşat o autospecială de termoviziune cu doi operatori.

În perioada desfăşurării Summit-ului UE, traficul de pasageri s-a desfăşurat în condiţii normale, la care s-au adăugat aeronavele şefilor de stat şi de guvern, rezultând un număr de 74 de curse. Cu toate că în această scurtă perioadă de timp a fost înregistrat un număr mare de pasageri, delegaţii ale şefilor de stat şi şefi de guvern, respectiv aterizări/decolări pe şi de pe aeroport, poliţiştii de frontieră împreună cu toate celelalte structuri implicate au reuşit să-şi îndeplinească atribuţiile specifice cu profesionalism, misiunea fiind un real succes.

Vizita Suveranului Pontif

În data de 2 iunie, Aeroportul Internaţional Sibiu a fost, pentru câteva ore, gazda Suveranului Pontif – Papa Francisc, ocazie cu care poliţiştii de frontieră au fost angrenaţi în misiuni specifice, astfel încât vizita Sanctităţii Sale să se desfăşoare în condiţii optime.

Tura de serviciu planificată în ziua de 2 iunie a fost suplimentată pentru realizarea misiunilor stabilite, având în vederea faptul că la această activitate au participat peste 1500 de persoane care au avut acces în zona platformei aeroportului.

La Sibiu am stat de vorbă şi cu şeful S.P.F Aeroport internaţional Sibiu, comisar-şef de politie Dorin Muntean, căruia i-am adresat câteva întrebări.

Domnule Muntean, spuneţi-ne câteva aspecte despre dumneavoastră şi despre cariera dumneavoastră. 

Sunt născut în Agnita un mic orăşel din centrul ţării situat la 56 km de Sibiu, am 46 ani, sunt căsătorit şi am 2 fete de 8 ani. Activitatea în cadrul Ministerului Afacerilor Interne am început-o in anul 1995 în urma absolvirii  Academiei de Poliţie Alexandru Ioan Cuza.  Am lucrat 7 ani în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Sibiu şi 12 ani în Serviciul de Informaţii şi Protecţie Internă Sibiu având funcţii de execuţie şi de conducere.

Din luna iunie 2014 îmi desfăşor activitatea la Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu pe funcţia de şef de punct, decizie pe care nu o regret deoarece am ajuns alături de un colectiv tânăr, serios şi profesionist. Din luna ianuarie 2019 conduc Sectorul Poliţiei de Frontieră Aeroport Sibiu în urma promovării concursului organizat, atribuţii funcţionale pe care le exercitasem anterior prin împuternicire din ianuarie 2018. 

Ce înseamnă pentru dumneavoastră Aeroportul internaţional Sibiu?

Aeroportul International Sibiu este o a doua casă având în vedere faptul că aici ne desfăşurăm activitatea o bună parte din zi. Este un loc în care te poţi încărca cu energie pozitivă de la oamenii care îşi exprimă bucuria revederii cu cei dragi, de la turiştii care vin cu speranţa vizitării unor locuri necunoscute sau care pleacă mulţumiţi.

Este drept că situaţia operativă existentă nu este una care să ne pună probleme deosebite, având în vedere faptul că suntem un aeroport cu aproape 700.000 pasageri pe an (2018), iar rutele existente nu sunt printre cele denumite „cu risc”, însă sunt conştient că trend-ul alert de creştere a numărului de pasageri va aduce şi „beneficii” mai puţin dorite (infracţionalitate, migraţie ilegală etc.) fapt pentru care pregătirea personalului este una dintre principalele preocupări ale noastre.

Anul acesta, România a exercitat prin mandat rotativ Preşedinţia Consiliului Uniunii Europene, ocazie cu care Sibiul a fost gazda unui important summit. De asemenea, la scurt timp Sanctitatea Sa Papa Francisc, îşi încheia vizita oficială în ţara noastră pe Aeroportul Internaţional Sibiu. Din punct de vedere profesional, ce au însemnat cele două evenimente pentru dumneavoastră?

Vă daţi seama că nu de multe ori în carieră te poţi întâlni cu astfel de evenimente care se desfăşoară în zona de responsabilitate şi mă refer la structurile teritoriale.

Este clar că aceste activităţi au constituit o mare provocare atât pentru mine personal, cât şi pentru colectivul pe care îl conduc. Activităţile premergătoare au debutat în toamna anului 2018 cu toate structurile implicate în organizarea evenimentelor, reprezentanţii Comisiei Europene şi reprezentanţi ai delegaţiilor participante respectiv reprezentanţii Sfântului Scaun, dar şi a structurilor implicate în asigurarea securităţii celor două evenimente.

Schimbul de date cu structurile implicate în organizare şi profesionalismul personalului care şi-a desfăşurat activitatea premergător şi în zilele în care au avut loc cele două momente importante pentru Aeroportul Internaţional Sibiu şi nu numai, au făcut ca acestea să se desfăşoare în condiţii foarte bune având în vedere şi faptul că traficul curselor regulate s-a desfăşurat normal, nefiind afectat de evenimente, aspect care ne-a adus o mare satisfacţie deoarece se cunoaşte faptul că un eveniment negativ petrecut pe suprafaţa aeroportului se poate răsfrânge şi asupra imaginii şi activităţii Poliţiei de Frontieră.

Rezultatele obţinute reconfirmă şi relaţia interinstituţională foarte bună pe care o avem cu toate structurile componente ale Comitetului de securitate, în special cu conducerea A.I. Sibiu, reprezentată de domnul director general Marius Ioan Gîrdea.

Ce ne puteţi spune despre personalul pe care îl aveţi în subordine?

Cu riscul de a mă repeta,  pot spune că sunt mulţumit că am colegi foarte bine pregătiţi, iar cei mai tineri, şi aici mă refer la cei 11 colegi care au fost repartizaţi la sectorul nostru în anul 2018, în urma absolvirii instituţiilor de învăţământ ale M.A.I., au un potenţial real de a deveni buni profesionişti.

De asemenea, am mai schimbat câteva impresii despre cele două mari evenimente şi cu alţi colegi, poliţişti de frontieră, din cadrul Aeroportului International Sibiu.

 

Subcomisar de poliţie Florin Grigorie, împuternicit şef punct

Atât pentru mine, cât şi pentru colegii mei, din punct de vedere profesional, summit-ul şi vizita Suveranului Pontif au reprezentat o provocare deoarece sunt rare acest gen de evenimente de o asemenea anvergură. Pregătirile şi planificarea activităţilor au început încă de la sfârşitul anului trecut. Am participat la o serie de şedinţe şi întâlniri cu toate structurile implicate în derularea evenimentelor, am văzut din interior ce înseamnă gestionarea unor astfel de situaţii, fapt pentru care mi-am îmbunătăţit cunoştinţele în acest domeniu. Toate aceste demersuri privind pregătirea au culminat cu desemnarea mea în grupa de comandă a aeroportului, unde toate structurile MAI, MApN, SPP, SRI au conlucrat. Cu această ocazie vreau să-i evidenţiez şi să-i felicit pe colegii mei pentru implicarea cu care au contribuit la buna realizare a misiunii şi atingerii scopului final pe care l-am avut. Misiunea a fost îndeplinită cu succes şi nu au fost înregistrate evenimente negative. Referitor la vizita Suveranului Pontif, pot spune că pregătirile nu au avut aceeaşi amploare ca în cazul summit-ului, însă responsabilitatea a fost una foarte mare. Am tratat foarte serios lucrurile având în vedere importanţa evenimentului. Vizita sa pe aeroport a durat undeva la maxim o oră şi jumătate, iar singurele probleme au fost cele cauzate de condiţiile meteo. A fost permis accesul pentru aproximativ 1500 de persoane în zona restricţionată a aeroportului, cea a platformei, cu scopul de a asista la ceremonia de rămas bun, ceremonie care s-a încheiat cu întâlnirea Suveranului Pontif cu domnul preşedinte Klaus Iohannis şi prima doamnă. Concluzionând, activitatea din prima jumătate a anului 2019, pot spune că au fost două experienţe pe care nu o să le uit şi care sigur vor contribui la formarea mea.

 

Inspector de poliţie Vasile Schipor, coordonator tură serviciu

M-am aflat la serviciu în ziua summit-ului, când au ajuns pe aeroportul din Sibiu aeronavele delegaţiilor participante. Am gestionat tot ceea ce înseamnă controlul trecerii frontierei de stat, separat de oficialităţi, deoarece şi-au manifestat dorinţa de a nu influenta în vreun fel programul normal al aeroportului. Astfel, noi ne-am desfăşurat activitatea făcând abstracţie de toată agitaţia cu aeronavele care aterizau şi decolau continuu. A existat o permanentă comunicare între personalul nostru de pe platformă şi cei din interiorul aeroportului pentru gestionarea pasagerilor. Nu au existat probleme de nicio natură, totul a decurs aşa cum intenţionam, fiecare dintre noi respectând-şi misiunea şi îndatoririle. Exceptând presiunea evenimentului în sine, consider că activitatea de atunci a fost ca una dintr-o zi obişnuită.

 

Agent şef de poliţie Daniel Giurgiu

Evenimentele au fost unele deosebit de importante, în sensul în care toate privirile erau ţintite asupra noastră, fiind televiziuni din toată lumea. Orice inadvertenţă putea transforma gestionarea evenimentelor într-un eşec, astfel, presiunea era una foarte mare pentru ca lucrurile să decurgă conform planificării, ceea ce s-a şi întâmplat. Toată lumea şi-a făcut datoria. Eu am făcut parte din echipa platformă la controlul delegaţiilor. După cum ştim, delegaţiile au fost exceptate de controlul efectiv de frontieră. Noi conduceam delegaţiile la avion şi număram personalul acestora conform unor liste primite. Având experienţa summit-ului, dar şi pentru că nu au fost organizate activităţi în oraş la care să participe, vizita Papei a părut a fi de o intensitate mai redusă în ceea ce priveşte gestionarea evenimentului. Personal, vizita Suveranului Pontif a avut o însemnătate aparte deoarece sunt de religie greco-catolică. Atât soţia, cât şi fiica mea, s-au aflat în public şi au urmărit evenimentul.

 

Inspector principal de poliţie Bogdan Ghioncu

Găzduirea Summit-ului informal al şefilor de stat sau de guvern din Uniunea Europeană şi părăsirea României de către Papa Francisc de pe Aeroportul Sibiu, ne-a oferit, din punctul meu de vedere, oportunitatea confirmării profesionalismului şi seriozităţii. Importanţa operaţiunilor şi dimensiunea activităţilor de cooperare au fost fără precedent pentru sectorul nostru. Aceste evenimente de importanţă deosebită şi cu un puternic impact mediatic au avut un feed-back foarte bun în ceea ce priveşte organizarea şi gestionarea din partea instituţiilor implicate. Personal, consider că a fost adus un aport semnificativ Aeroportului Sibiu, într-un spectru complex, printre care şi dezvoltarea profesională a poliţiştilor de frontieră.

  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României
  • Aeroportul Internaţional Sibiu, o parte din istoria recentă a României

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe