Condiții de tranzitare a României de către cetățenii ucraineni și membrii de familie ai acestora beneficiari de protecție temporară acordată de un stat membru UE

Conform Deciziei de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului[1], cetățenii ucraineni și membrii de familie ai acestora beneficiari de protecție temporară pe teritoriul unui stat membru se pot deplasa[2], inclusiv în scopul tranzitului, într-un alt stat membru decât cel care i-a eliberat permisul de ședere[3], pentru o perioadă de 90 de zile în decursul unei perioade de 180 de zile, pe toată perioada aplicării Deciziei UE.

Astfel, reprezentanții Poliției de Frontieră Române le vor permite acestora, în temeiul cadrului normativ sus-menționat, să tranziteze frontiera de stat a României, atât pentru a călători pe teritoriul altor state membre, cât și pentru a putea reveni în România, în baza pașaportului și a permisului de protecție temporară.

[1] Decizia de punere în aplicare (UE) 2022/382 a Consiliului din 4 martie 2022 de constatare a existenței unui aflux masiv de persoane strămutate din Ucraina în înțelesul articolului 5 din Directiva 2001/55/CE și având drept efect introducerea unei protecții temporare.

[2] Inclusiv în baza altor documente  decât cele recunoscute  de statul român pentru trecerea frontierei.

[3] În temeiul Directivei 2001/55/CE a Consiliului din 20 iulie 2001 privind standardele minime pentru acordarea protecției temporare, în cazul unui aflux masiv de persoane deplasate și măsurile de promovare a unui echilibru între eforturile statelor membre pentru primirea acestor persoane și suportarea consecințelor acestei primiri.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe