Urmărit internațional de aproximativ o lună, depistat la controlul de frontieră

 

Poliţiştii de frontieră din Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa au depistat şi reţinut un bărbat cu cetăţenie română şi R. Moldova căutat de autorităţile din  Germania pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii și liniștii publice, pe teritoriul Germaniei.

În ziua de 10 februarie a.c, în jurul orei 03.30, în Punctul de Trecere a Frontierei Albiţa - I.T.P.F. Iaşi, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de control, pentru a intra în ţară,  R.A., cu cetăţenie română şi R. Moldova, în vârstă de 49 de ani, conducând un autoturism înmatriculat în R.Moldova.

La controlul de frontieră, colegii noştri au constatat că pe numele bărbatului era o alertă de punere în aplicare a unui mandat de arestare şi predare sau extrădare emis de autorităţile din Germania, la data de 21.01.2021, acesta fiind cercetat pentru săvârşirea de infracţiuni contra ordinii și liniștii publice, pe teritoriul Germaniei.

Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale a I.P.J. Vaslui în vederea luării măsurilor legale ce se impun.

  • Urmărit internațional de aproximativ o lună, depistat la controlul de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe