SCOMAR
Sistemul Complex de Observare, Supraveghere si Control al Traficului la Marea Neagra (SCOMAR)
Obiectivul principal al acestui sistem integrat este acela de a asigura supravegherea frontierelor maritime romanesti si, mai mult decat atat, supravegherea frontierelor Uniunii Europene tinand cont de aderarea Romaniei in 2007 la Uniunea Europeana.
SCOMAR constituie o componenta a Sistemului Integrat de Securizare a Frontierelor de Stat (S.I.S.F.).
SCOMAR este un sistem operativ de supraveghere, bazat pe tehnologia de ultima ora, care permite detectarea timpurie, urmarirea, recunoasterea si identificarea navelor ce desfasoara activitati ilegale de trafic la Marea Neagra. Suportul tehnic va asigura transmiterea, in timp real, a informatiilor obtinute de la statiile de senzori la Centrul de Comanda si Control si a dispozitiunilor necesare pentru interceptarea amenintarilor si realizarea misiunilor de cautare si salvare.
Sistemul va asigura monitorizarea permanenta a traficului la Marea Neagra prin folosirea echipamentelor radar, echipamentelor optoelectronice de supraveghere, navelor, aparatelor de zbor si vehiculelor de patrulare, precum si a altor elemente in zona, furnizand o imagine tactica a suprafetei apei, a activitatii aeriene si a situatiei terestre in urmatoarele zone:
-
apelor teritoriale maritime (pana la 12 mile marine);
-
zonei contigue (pana la 24 mile marine);
-
zonei economice exclusive (pana la 100 mile marine);
-
frontierei de uscat (in zona de competenta de 30 km. de la frontiera in interiorul teritoriului).
Sistemul este alcatuit din urmatoarele subsisteme care reprezinta suportul tehnic pentru unitatile operative de interventie si de salvare:
-
statii de senzori;
-
comunicatii;
-
Centrul de Comanda si Control.
Subsistemul statiilor de senzori detecteaza, identifica si urmareste navele suspecte, folosind functiile radarului si ale senzorilor, prin transmiterea imaginilor video sau semnalelor obtinute catre Centrul de Comanda si Control, unde amenintarea este analizata si apreciata. Mai departe sunt transmise dispozitiuni de interceptare si/sau de salvare, de la caz de caz de catre structurile special destinate.
Functii principale:
-
cercetarea, observarea si supravegherea continua a tintelor care evolueaza la suprafata marii si posibilitatea extinderii cercetarii, observarea si supravegherea tintelor aeriene care evolueaza la joasa inaltime;
-
prelucrarea informatiilor de la statiile radar si de la alti senzori amplasati pe intreg sectorul supravegheat;
-
prelucrarea datelor privind miscarea navelor (tinte sau propii), pozitia lor si afisarea datelor de interes la Centrul de Comanda si Control in vederea luarii deciziilor;
-
supravegherea continua in timp real a tuturor pozitiilor si miscarilor navelor si reperelor de navigatie aflate in zona controlata;
-
avertizarea si alarmarea diverselor categorii de operatori de la centrele de supraveghere, diferentiate fie dupa scopul supravegherii, fie dupa pozitia ierarhica;
-
inregistrarea si gestionarea computerizata a cat mai multe informatii din sistem, din care obligatoriu: imaginea radar, elementele calculate de sistem, alarmele si avertizarile, actiunile operatorilor, inclusiv traficul telefonic, radio, starea sistemului;
-
crearea unei baze de date comune sistemului prin intermediul careia beneficiarii comunica informatiile de interes comun in timp real, transparent si independent.
Obiectivele generale:
-
consolidarea si eficientizarea supravegherii frontierelor de catre Politia de Frontiera, furnizand o solutie completa care va oferi informatii in timp real despre situatia din teren pentru unitatile de reactie;
-
urmarire mai buna a migratiilor, prevenirea imigrantilor ilegali si reducerea traficului ilegal de bunuri si contrabanda;
-
imbunatatirea capacitatii de comunicare (voce si date) pentru Politia de Frontiera folosind propriile retelele dedicate;
-
alinierea la standardele U.E. privind securitatea frontierelor si cooperare.
SCOMAR este un sistem independent, care asigura interconectarea si accesul la bazele de date ale institutiilor cu atributii la Marea Neagra:
-
Politia de Frontiera - Ministerul Administratiei si Internelor;
-
Statul Major al Fortelor Navale - Ministerul Apararii Nationale;
-
Autoritatea Navala Romana - Ministerul Transporturilor, Constructiilor si Turismului.
Totodata, se asigura cooperarea celorlalte institutii cu atributii la frontiera prin intermediul S.I.S.F.