Viața de student în Academia de Poliție

Viața de student in Academia de Poliție are un specific aparte. Noi, studenții Academiei de Poliție, o familie mare si unită, învățăm pentru a deveni ofițerii Ministerului Afacerilor Interne de mâine, fiecare dintre noi în cadrul specializării alese.

Am ales Poliția de Frontieră încă din școala generală, când admiterea la Academie era doar un vis. Acum, în anul 3, sunt pregătită să-mi folosesc competențele în securizarea frontierei de stat a României.

După aproape 3 ani de când sunt studentă a Academiei de Poliție, am devenit o persoană mai organizată, mai calculată, atentă, dar mai ales tind să spun că mi-am dezvoltat abilitățile de comunicare și relaționare atât în mediul operativ, cât și în viața privată.

Când le-am spus părinților că dorința mea este sa ajung aici, m-au susținut și au făcut tot posibilul să-mi fie alături, în special total meu, polițist fiind, mi-a spus astfel: “Diana, nu va fi ușor, dar tu poți!” Sunt fericită că am ajuns aici și că am avut ocazia să cunosc oameni minunați, cu  experiență profesională, de la care am avut și am în continuare de învățat.

În cadrul pregătirii de specialitate, stagiile de practică ne ajută să consolidăm cunoștințele teoretice pe care le acumulăm în cadrul Academiei. Imediat după sesiunile de examene, avem posibilitatea de a alege structurile din cadrul Poliției de Frontieră în care dorim să ne pregătim și să învățăm de la cei mai buni colegi cu experiență operativă vastă.

În final, fiind studentă acum în an terminal, fac o paralelă în timp și îmi vine în minte studenta din anul I, pășind emoționată pe poarta Academiei, mândră că am reușit să trăiesc această experiență unică. Momentul în care am cântat prima dată Imnul României, purtând uniforma, o să-mi rămână toată viața în suflet. Acum , că se apropie licența, cu toții ne dorim să terminăm cât mai repede, deși ne aflăm într-o perioadă solicitantă, plină de examene. Emoția absolvirii și primirii gradelor profesionale este tot mai aproape și ne face să luptăm pentru a ajunge acolo. După absolvire, îmi doresc să lucrez într-un punct de trecere a frontierei cu specific aeroportuar și să fac parte dintr-un colectiv cu care să pot forma o echipă.

  • Viața de student în Academia de Poliție
  • Viața de student în Academia de Poliție

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe