Anii '80 ai secolului trecut, şi mai ales ultimii ani ai acestui deceniu, reprezintă o perioadă caracterizată prin multe greutăţi şi sacrificii pentru români, cauzate de deteriorarea gravă a situaţiei economico-sociale din ţară şi de eşecul unui sistem politic ce se dorea a fi sursă de bunăstare şi prosperitate.
În acest context au fost afectate toate structurile şi instituţiile statului, inclusiv armata şi, mai ales grănicerii – singura armă aflată permanent în misiune de luptă, având în dotare muniţie de război şi care trebuiau să păstreze un echilibru între datoria de a păzi frontiera de stat şi datoria morală de a fi alături de cetăţeni, cărora să le înţeleagă suferinţa şi dorinţa de a porni spre un trai mai bun.
În această perioadă în fruntea grănicerilor români s-a aflat Petre Teacă.
S-a născut la 5 noiembrie 1934 în satul Cerbureni, comuna Valea Iaşului, judeţul Argeş, în familia unui agricultor.
A urmat clasele primare la Colegiul Militar ,,Mareşal Antonescu″ din Curtea de Argeş (1940 – 1944). Şi-a continuat studiile la Şcoala Tehnică Industrială Militară din Sibiu până în 1948, când aceasta a fost desfiinţată, urmând apoi cursurile Şcolii Tehnice Horticole. În 1952 a fost admis, prin examen, la Şcoala de Ofiţeri de Infanterie din Sibiu, pe care a absolvit-o în 1955 şi a fost avansat la gradul de locotenent.
În primii ani de carieră militară a activat la Divizia 76 Infanterie (comandant de pluton în Batalionul de Cercetare), la Comisariatul Militar Ilia (1956) şi la o unitate din Petroşani.
La 20 aprilie 1962 a trecut în Trupele de Grăniceri, fiind repartizat la Brigada 6 Grăniceri Timişoara. Aici a îndeplinit funcţiile de ajutor şi comandant de companie, apoi ofiţer cu pregătirea fizică în comandamentul brigăzii; a fost avansat la gradele de căpitan şi maior.
Între 1966-1969 a urmat cursurile universitare la Academia Militară Generală - Facultatea de Arme şi Servicii, secţia Arme Întrunite. După absolvire a fost repartizat la Comandamentul Trupelor de Grăniceri, ca ofiţer în Secţia Pază şi Operaţii, apoi şef al Biroului Secretariat; a fost avansat la gradul de locotenent-colonel.
În perioada 1972-1975 a fost comandantul Batalionului de Grăniceri Arad, apoi locţiitor al şefului de stat major al Brigăzii de Grăniceri Drobeta-Turnu Severin (1975 - 1976).
În următorii patru ani (1976 - 1980) activează din nou în Comandamentul Trupelor de Grăniceri (secţiile pregătire de luptă, tratate, pază şi operaţii); este avansat la gradul de colonel. Între 1980 – 1981 a îndeplinit funcţia de şef de stat major la Brigada 9 Grăniceri Timişoara, iar la 10 noiembrie 1981 a fost numit comandant al acestei mari unităţi de grăniceri, funcţie pe care a deţinut-o până în 1987.
În perioada cât a comandat această mare unitate s-a confruntat cu o situaţie operativă la frontieră tot mai activă: numărul infractorilor care au încercat să treacă ilegal frontiera a crescut de 6 ori, iar valoarea contrabandei descoperite de 4 ori. Acestor provocări a trebuit să le facă faţă cu un număr insuficient de efective.
Dar evenimente negative se petreceau tot mai frecvent de-a lungul întregii frontiere a ţării. Aceasta a nemulţumit conducerea politică a statului, implicit a Ministerului Apărării Naţionale, ceea ce a dus la schimbarea conducerii Trupelor de Grăniceri. La 14 august 1987 în funcţia de comandant al trupelor a fost numit colonelul Petre Teacă, avându-se în
vedere pregătirea sa profesională, calităţile sale şi, nu în ultimul rând, experienţa dobândită în zona cea mai fierbinte a frontierei de stat.
A condus grănicerii români până la jumătatea anului 1990, într-o perioadă tensionată, marcată de evenimente şi transformări care au avut un impact major asupra evoluţiei societăţii româneşti. Putem împărţi această perioadă în două părţi: 14 august 1987 – 22 decembrie 1989 şi după această dată.
În prima parte a perioadei situaţia operativă la frontiera de stat a României se agrava tot mai mult; cu un număr insuficient de efective şi cu o dotare care lăsa de dorit, eficacitatea pazei frontierei a fost menţinută la peste 90%; acest aspect este ilustrat de creşterea numărului de infractori reţinuţi care acţionau la frontieră de la 7345 în 1987 la 29541 în 1989.
În această perioadă au continuat să se producă noi evenimente de frontieră, care au afectat profund imaginea statului român.
În acest context, pentru îmbunătăţirea pazei frontierei, conducerea politică şi militară a statului a hotărât trecerea grănicerilor din subordinea Ministerului Apărării Naţionale în cea a Ministerului de Interne, proces început la 15 decembrie 1989. S-au înfiinţat comisii mixte de predare-primire, formate din reprezentanţi ai grănicerilor (cadre din comandament) şi ai M.I. care activau la marile unităţi şi unităţi din teritoriu. Pe fundalul acestei schimbări au început evenimentele din decembrie 1989, iar procesul de predare-primire a fost întrerupt la 22 decembrie 1989; transformările survenite în conducerea politică şi militară a ţării au făcut ca, în timpul acestor evenimente, să apară o stare de ambiguitate, iar grănicerii să nu fie, practic, în subordinea nimănui. Cu toate acestea, în toată această perioadă, grănicerii au acţionat cu calm, cu raţiune şi în limitele cadrului legal; acţiunile lor au fost gândite şi coordonate de la centru şi din teritoriu de echipe de comandă formate din cadre care au probat reale calităţi profesionale şi umane.
În 17 decembrie 1989, după ce i s-a comunicat declararea stării de asediu la Timişoara, colonelul Petre Teacă a transmis Brigăzii din localitate să întărească paza cazărmilor, iar efectivele de militari, mijloacele de transport şi muniţia să fie pregătite pentru intervenţie la frontieră, în funcţie de situaţia operativă. La evenimentele din Timişoara au fost angrenate efective reduse ale grănicerilor, fără armament şi fără ca aceştia să fie implicaţi în conflicte cu civilii.
Odată cu declararea stării de necesitate în întreaga ţară, în aceeaşi zi, s-a ordonat întărirea unor patrule şi posturi grănicereşti, intensificarea verificării fâşiei arate, întărirea controlului calităţii serviciului şi pregătirea efectivelor să treacă, la ordin, la apărare pe direcţii stabilite din timp. În aceste condiţii grănicerii au executat paza frontierei de bună calitate; nu au fost înregistrate cazuri de atac asupra grănicerilor pe timpul îndeplinirii misiunilor sau asupra cazărmilor. Pe întreaga frontieră, grănicerii, demonstrând o bună instruire şi un grad înalt de disciplină, nu au tras nici un cartuş, cu excepţia situaţiilor prevăzute în codurile de semnalizare specifice serviciului de pază.
Pe parcursul derulării evenimentelor, a apărut necesitatea prevenirii devastării instituţiilor şi întreprinderilor. În această amplă acţiune au fost angrenaţi, în perioada 23 decembrie – 31 decembrie 1989, 5491 militari grăniceri, angajaţi în paza a 296 obiective din zona de frontieră. Totodată, 26 de ofiţeri grăniceri au fost aleşi în organele noii puteri constituite în 12 localităţi de frontieră.
În data de 23 decembrie 1989, la Comandamentul Trupelor de Grăniceri s-a petrecut un eveniment deosebit: şeful statului major al trupelor, colonelul Petre Geantă, a refuzat categoric oferta de ajutor militar adresată de sovietici. Acelaşi răspuns a fost dat şi de şeful Marelui Stat Major, generalul maior Ştefan Guşe.
După 22 decembrie 1989 situaţia la frontieră s-a îmbunătăţit, a scăzut mult numărul evenimentelor de frontieră şi al infractorilor.
În ianuarie 1990 Petre Teacă a fost avansat la gradul de general maior. A continuat să comande Trupele de Grăniceri până la 20 iulie 1990, când a fost înlocuit şi numit comandant al Comandamentului Militar Judeţean Hunedoara, funcţie pe care a deţinut-o până la 6 noiembrie 1995, când s-a pensionat.
S-a stins din viaţă la 24 mai 2026 şi a fost înmormântat în localitatea Leşnic, judeţul Hunedoara.
George Mămularu
