
Aniversarea a 162 de ani de existență a Poliției de Frontieră Române a fost marcată în cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației printr-o serie de activități dedicate recunoașterii meritelor polițiștilor de frontieră și consolidării relației cu cetățenii.
La sediul ITPF Sighetu Marmației a avut loc ceremonia festivă dedicată acestui moment aniversar, în prezența reprezentanților autorităților publice locale și județene, ai instituțiilor partenere, precum și a delegațiilor structurilor de poliție de frontieră din Ungaria și Ucraina.
În cadrul festivității, inspectorul șef, chestor de poliție Florin Coman a transmis mesajul inspectorului general al Poliției de Frontieră Române, chestor principal de poliție Cornel-Laurian Stoica, adresând mulțumiri întregului personal pentru profesionalismul, devotamentul și implicarea de care dau dovadă în executarea misiunilor de supraveghere și securizare a frontierei de stat.
Un moment deosebit al ceremoniei l-a constituit avansarea înainte de termen a 33 de polițiști de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, dintre care 12 ofițeri și 21 de agenți. Distincțiile au reprezentat o recunoaștere a rezultatelor profesionale și a implicării constante în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu.
După încheierea ceremoniei, porțile inspectoratului s-au deschis pentru public. Astfel, aproximativ 500 de copii au avut ocazia să descopere ce înseamnă Poliția de Frontieră și care este rolul acestei instituții prin intermediul unei expoziții de tehnică și echipamente utilizate în misiunile operative. Vizitatorii au admirat autospecialele de teren, autospecialele dotate cu sisteme de termoviziune, autospecialele destinate transportului câinilor de serviciu, echipajele canine, dronele, ATV-urile, snowmobilele și tehnica de supraveghere utilizată pentru supravegherea frontierei de stat.
Interesul celor mici s-a îndreptat și către standul criminalistic, unde au aflat cum sunt prelevate amprentele și au primit propriile fișe dactiloscopice. La finalul vizitei, fiecare copil a plecat acasă cu legitimația de „Mic polițist de frontieră”, păstrând amintirea unei zile petrecute alături de polițiștii de frontieră.
Același obiectiv, apropierea instituției de comunitate, a stat și la baza activităților organizate în structurile subordonate inspectoratului. La STPF Suceava, Ziua Porților Deschise a reunit copii, părinți și bunici, care au avut ocazia să descopere tehnica și echipamentele folosite în misiunile zilnice, să urce în autospecialele de intervenție, să interacționeze cu polițiștii de frontieră și să facă de asemenea cunoștință cu unul dintre echipajele canine.
Curiozitatea copiilor a transformat întâlnirea într-un dialog deschis. Drept urmare, polițiștii de frontieră au răspuns întrebărilor, au prezentat echipamentele din dotare și au explicat, pe înțelesul tuturor, rolul pe care îl au în protejarea frontierei de stat a României și a frontierei externe a Uniunii Europene.
Atmosfera de sărbătoare a fost completată de baloane, dulciuri și un pașaport simbolic, pregătit special pentru cei mici. Entuziasmul participanților și implicarea polițiștilor de frontieră au transformat evenimentul într-o experiență memorabilă pentru toți cei prezenți.
Prin activitățile organizate la nivelul inspectoratului teritorial și al structurilor subordonate, aniversarea celor 162 de ani a demonstrat că misiunea Poliției de Frontieră Române înseamnă nu doar protejarea frontierei de stat, ci și construirea unei relații bazate pe încredere, transparență și apropiere față de comunitate. Dincolo de uniformă se află oameni dedicați, care își îndeplinesc misiunea cu profesionalism și care au ales ca, într-o zi aniversară, să împărtășească cetățenilor o parte din activitatea lor profesională..
Iulia STAN


















