CC: Te salut, Robert. Îți propun să abordăm de această dată, în același format al dialogului, subiectul integrării în ciclul de informații operative a procesului de identificare și evaluare a directă a indicatorilor de risc operațional pe care îi generează orice potențială amenințare în teren. Eficiența unei intervenții nu depinde doar de calitatea competențelor tactico-operative ale polițiștilor implicați, ci, în bună măsură, și de capacitatea lor de a anticipa potențialul de escaladare a unei situații, prin observarea directă a mediului și evaluarea comportamentală continuă a suspecților. Astfel, în spațiul operativ, identificarea timpurie a semnelor premergătoare unui pericol, cum ar fi limbajul corporal ostil, tentativele de mascare a mâinilor sau a obiectelor ori poziționări de pre-atac ale subiectului, poate preveni incidente majore, asigurând controlul situației înainte ca aceasta să devină critică.
R-PU: Salut, Cezar. Da, este un subiect foarte bun. Chiar am observat în multe analize post-eveniment că polițiștii implicați în astfel de situații descriu momentul agresiunii ca fiind unul „brusc”. Totuși, literatura de specialitate și cazuistica ne demonstrează că pericolele sunt rareori spontane, în sens absolut. Ele sunt precedate, de regulă, de diferite semne și indicii din sfera comportamentală și psihomotrică a suspectului, cum ar fi modificările involuntare de postură sau reașezările poziționale premeditate, fixarea vizuală a țintei sau introducerea mâinii într-un bagaj, ori excitația psihică și agitația motorie însoțite de hiperventilație etc., care pot avea relevanță pentru o eventuală intervenție preventivă. Mai rămâne doar ca polițistul să se situeze permanent în acea stare mentală de alertă, corelată cu nivelul portocaliu din sistemul codului culorilor al lui Jeff Cooper, despre care am vorbit în articolul anterior, absolut necesară pentru a le recepționa și procesa în timp util.
CC: În teren, semnele care prevestesc o escaladare a situației chiar până la o agresiune fizică violentă, sunt mereu acolo. Noi le-am numit „indicatori de pericol”, iar aceștia pot fi vizuali, precum posturile ostile evidente, repoziționările asimetrice, privirea fixă, nesusținerea contactului vizual, apropierea de un obiect periculos ori scanarea unor mijloace de intervenție din dotarea polițistului, sau indicatori auditivi, care se pot manifesta prin schimbări bruște de ton, refuzul verbalizat de a se conforma cerințelor legale sau utilizarea unui limbaj codificat.
R-PU: Ai dreptate, dar, ciclul de procesare a informațiilor operative despre care vorbeai poate începe cu mult timp înainte de contactul direct. În dosarul de caz, în dispoziția de misiune sau în chestionarul de interes operativ regăsim ceea ce putem numi date preexistente. Acestea conturează, încă de la început, un profil de risc estimat al subiectului, fundamentat pe unele variabile critice: posesor legal sau ilegal de arme, antecedente violente, status sportiv recunoscut (mai cu seamă în discipline de luptă), comportament psihotic sau alte forme de instabilitate mentală etc. Tot aici se regăsesc vulnerabilitățile de mediu, incluzând vecinătățile sensibile, prezența elementelor de sprijin ale suspectului, iluminarea improprie a zonei sau configurația defavorabilă a terenului. Toate aceste date, colectate în faza de planificare a misiunii, reprezintă pilonul central al analizei de risc, influențând dimensionarea echipei și tactica de intervenție adoptată.
CC: Dacă cunosc, din fișa de caz sau din chestionarul de interes operativ, că persoana este membră a unui grup infracțional ori a unei comunități extremiste, că este practicant profesionist de arte marțiale, că deține câini de luptă sau că are obiceiul de a purta ilegal arme, nivelul meu de vigilență operativă va fi deja ridicat. Aceste date ne profilează modul în care individul se raportează la conflict, precum și tiparul interacțiunilor sale anterioare cu reprezentanții autorității statului. Adică, dacă a fost cooperant ori dacă s-a opus sau a încercat să fugă atunci când a mai fost obiectul punerii în aplicare a unor măsuri polițienești. Dar, atunci când analiza de risc indică un nivel ridicat de periculozitate, procedura impune intervenția unităților specializate ale IGPR, structura de urmărire penală sau operativă care instrumentează dosarul de caz solicitând sprijinul Serviciului Independent pentru Intervenții și Acțiuni Speciale sau, la nivel teritorial, al Serviciilor pentru Acțiuni Speciale. Însă, cum procedăm atunci când ajungem la fața locului și suntem obligați să evaluăm situația în mod direct, trecând de la analiza statică la cea dinamică?
R-PU: Aici intră în joc indicatorii vizuali și auditiv-verbali, direcți și indirecți. Primul impact este generat de aspectul fizic și de fizionomie. Nu vorbim despre prejudecăți, ci despre observarea nemijlocită a subiectului. O statură masivă corelată cu o dominanță facială rigidă, la care se adaugă o privire care trădează obișnuința violenței, trebuie să îți atragă atenția încă de la început. De asemenea, prezența unor tatuaje cu mesaje amenințătoare, cicatrici mai vechi ori urme proaspete ale unui conflict, cum ar fi pete de sânge sau tumefacții însoțite de respirație precipitată, pot fi indicii clare, care ne avertizează că subiectul prezintă o predispoziție ridicată spre un comportament brutal și că a fost sau se află deja integrat într-un ciclu al confruntării fizice. Iar brațele încrucișate rigid la piept, ascunderea mâinilor sub axile sau la spate, sunt posturi defensive care se pot transforma în acțiuni ofensive într-o fracțiune de secundă.
CC: Vestimentația și accesoriile subiectului pot reprezenta și ele astfel de indicatori. De pildă, dacă este îmbrăcat paramilitar sau în uniformă de tip gang, ori încălțat cu bocanci cu întărituri metalice sau ghete de luptă, acest lucru ar trebui să mă seteze într-un nivel de alarmă puțin mai ridicat. De asemenea, poate indica un factor de risc portul unor tricouri cu elemente grafice sau mesaje anti-autoritate, care exprimă o atitudine provocatoare și predispoziția accentuată pentru confruntarea fizică. La fel de relevantă poate fi și expunerea de insigne ori embleme cu conținut cultic sau rasist, bijuterii metalice massive care pot provoca leziuni accidentale sau intenționate ori echipamente de transport tactic (teci, hamuri etc.), care sugerează obișnuința purtării unor obiecte periculoase. Astfel, polițistul își poate face rapid o idee despre apartenența subiectului la grupări radicale sau cu mentalitate infracțională, precum și asupra orientării lui comportamentale. Iar în mod corelat cu alți indicatori din cei prezentați, poate evalua gradul de pericol pe care acesta îl reprezintă chiar în acel moment. Pe de altă parte, în cadrul ședințelor practice de tactică polițienească cu studenții, pun accentul pe detectarea asimetriilor sau a volumelor nefirești ale hainelor în zona taliei, gleznelor sau sub axile, întrucât o cută neobișnuită a materialului textil poate trăda prezența unei arme ascunse. Ori le atrag atenția asupra situației în care o armă sau un obiect periculos este lăsat la vedere aparent neglijent ori expus intenționat, cu scopul expres de a intimida. În mediul operativ, controlul situației și chiar supraviețuirea pot depinde exclusiv de atenția distributivă orientată către detalii.
R-PU: Aș adăuga aici mascarea fizionomiei cu glugi, eșarfe sau măști de protecție. Deși poate părea un gest banal, în contextul unei intervenții operative poate reprezenta un indicator de risc ridicat. Aceste elemente nu doar că pot fi utilizate deliberat pentru a îngreuna identificarea ulterioară, dar și împiedică citirea micro-expresiilor faciale ale suspectului, disimulând vectorii de comunicare non-verbală care preced o agresiune. Dar să continuăm. Starea psihică reprezintă un alt pilon fundamental în analiza de risc făcută la fața locului. Un individ agresiv, confuz sau aflat sub influența substanțelor psihotrope ori a alcoolului are un control inhibitor extrem de diminuat, manifestând o rezistență crescută la durere și o predictibilitate scăzută asupra comportamentului. Disperarea sau pierderea autocontrolului sunt indicatori critici care pot anunța trecerea iminentă la un atac fizic. Din această perspectivă, cum interpretezi tu, sub raport tactic, contactul vizual în timpul interacțiunii directe?
CC: Contactul vizual exprimă la suprafață structura interioară a suspectului și intenția lui. O privire fixă, de intimidare, ori dimpotrivă, evitarea sistematică a contactului vizual sunt semnale majore de alarmă. Totuși, în acest sens, cel mai periculos comportament rămâne ceea ce numim „scanarea mediului”. În acest scenariu, suspectul aruncă priviri rapide în jurul său sau dincolo de polițiști, pentru a identifica rute de fugă, pentru a verifica poziționarea membrilor echipei sau pentru a fixa prezența martorilor și a camerelor de supraveghere. Această colectare rapidă de informații poate semnala faptul că individul își evaluează opțiunile de rezistență sau de exploatare a unui moment vulnerabil pentru a se sustrage de la starea de reținere. Un indicator și mai critic apare atunci când acesta fixează repetat privirea pe elementele de pe centura tactică a polițistului, armament sau alte mijloace de intervenție din dotare, aspect care ar putea anticipa o tentativă de dezarmare. Nu avem o cazuistică importantă cu acest profil, dar au fost astfel de situații.
R-PU: Și fiziologic, corpul suspectului trădează intenția prin diferite reacții sau gesturi. Dilatarea pupilelor, paloarea sau înroșirea feței, tremurul necontrolat sau transpirația excesivă indică activarea sistemului nervos autonom și respectiv iminența declanșării unui răspuns de tip „luptă sau fugi”. Îngustarea ochilor, încleștarea maxilarului sau tensionarea musculaturii sunt, de asemenea, indicatori premergători ai unei acțiuni în forță.
CC: Există, de asemenea, anumite gesturi involuntare pe care stresul pre-conflictual le scoate la suprafață. Încruntarea accentuată a feței, scrâșnirea dinților, pumnii strânși sau închiderea și deschiderea lor repetată, mutarea alternantă a greutății de pe un picior pe altul sau lovirea impulsivă a obiectelor din jur sunt manifestări clare, semne vizibile ale unei descărcări masive de adrenalină. În context operativ, această reacție neurovegetativă ne indică faptul că organismul suspectului se reconfigurează biochimic și se pregătește mecanic pentru declanșarea și susținerea unei acțiuni de luptă.
R-PU: În cele din urmă, se pot observa anumite mișcări pregătitoare, care sunt adesea ignorate din cauza subtilității lor aparente. Dacă suspectul începe să își suflece mânecile, să își dea jos haina, să pună bagajul deoparte, să își strângă șireturile, ori să se repoziționeze în raport cu polițiștii, el își optimizează, de fapt, mobilitatea și forța fizică, pregătindu-se fie pentru o confruntare violentă, fie pentru o tentativă de fugă. Prin aceste acțiuni, individul elimină elemente vestimentare sau obiecte care i-ar putea bloca mișcările sau de care ar putea fi prins. Indicatorii proxemici de risc (noțiune care definește gestionarea, utilizarea și percepția spațiului personal și interpersonal), cum sunt repoziționările premergătoare inițierii acțiunii, tentativa de flancare, reducerea distanței sau plasarea intenționată într-un „unghi mort”, avertizează puternic asupra unui risc real de atac. Sesizarea la timp a acestor ajustări preliminare oferă polițiștilor un interval de oportunitate tactică pentru a modifica distanța și unghiul de abordare și pentru a retransmite somațiile și comenzile verbale necesare menținerii controlului asupra situației, înainte ca agresiunea să se declanșeze.
CC: Și, de asemenea, există acțiunile concrete de pre-atac, cum sunt reducerea distanței de siguranță, neconformarea la comenzile directe de a sta pe loc, de a nu se apropia sau de a se îndepărta, invadarea spațiului personal sau adoptarea unei posturi ofensive față de polițist, caz în care acesta are deja dreptul legal de a folosi forța. În orice situație, pumnii strânși înseamnă fără niciun echivoc furie reținută cu greu și predispoziția puternică de a acționa violent!
R-PU: Să trecem la analiza indicatorilor auditiv-verbali, care se manifestă uneori sub forme extrem de subtile. Semnalizatorii indirecți de acest tip includ tăcerea ostentativă, comentarii pentru sine, injurii la adresa autorităților, interpelarea agresivă a unor persoane din zonă sau adoptarea unui ton constant ostil. Însă, în momentul în care sunt recepționați indicatori direcți, precum refuzul verbal categoric de a se conforma comenzilor sau amenințări explicit adresate polițistului, dinamica situației se schimbă radical, putând indica iminența declanșării unui atac fizic.
CC: În momentul în care suspectul contestă direct și vehement autoritatea polițistului, ridică brusc tonul sau adresează repetat întrebări retorice, el poate încerca, de fapt, să câștige timp ori să se „monteze” psihic pentru conflictul pe care este gata să îl producă. Un semnal extrem de periculos în această dinamică este perseverarea verbală, manifestată prin repetarea obsesivă a cuvintelor polițistului ori a propriilor afirmații. Acest comportament demonstrează că creierul lui este focalizat exclusiv pe gravitatea sau violența acțiunii pe care o planifică, motiv pentru care limbajul își pierde funcția de comunicare și devine un proces automat, pur secundar. În acest stadiu critic, procesul de negociere verbală este practic compromis, iar polițistul trebuie să înceteze tentativa dialogului conciliant-persuasiv, să reconfigureze instantaneu o postură defensivă și să se retragă într-o distanță de siguranță, pentru a putea gestiona atacul care va urma.
R-PU: Există o situație cu un grad și mai mare de complexitate, respectiv cea în care polițistul interacționează simultan cu mai mulți suspecți. În acest scenariu, indicatorii de pericol se multiplică exponențial, în primul rând din cauza necesității stringente a agresorilor de a se coordona pentru a pune sub presiune organele de ordine. Această sincronizare implicită se manifestă prin semnale non-verbale sau verbale discrete, cum ar fi schimbări rapide de priviri, utilizarea unor gesturi ori mesaje sonore codificate sau repoziționarea flancată cu scopul de a încercui polițistul sau patrula de poliție. În plus, într-un grup se activează fenomenul de contagiune comportamentală și de diluare a responsabilității, unde simpla escaladare a acțiunilor unui singur individ poate declanșa instantaneu un atac colectiv, violent și asimetric.
CC: Da, efortul vizibil de a părea indiferenți și de a părea că nu se cunosc, deși limbajul corporal îi contrazice, sincronizarea poziționării în spațiu, schimbul de priviri disimulate sau utilizarea unor semnale gestuale sunt indicatori de maximă alertă. Această sincronizare tăcută poate reprezenta preludiul unei acțiuni coordonate, materializată prin blocarea, izolarea sau atacul violent asupra patrulei. În fața unui astfel de comportament de grup, polițiștii trebuie să abandoneze imediat orice abordare individuală, să se retragă într-o distanță sigură și să adopte un dispozitiv în unghi de 90° (formație în L) prin care să securizeze flancurile echipei. Odată realizată această repliere tactică, trec la efectuarea unor acțiuni de preluare a inițiativei verbale (somații, avertismente, comenzi) și de forță (utilizarea mijloacelor din dotare) pentru a sparge coeziunea suspecților și a forța încetarea acțiunilor ostile.
R-PU: În concluzie, putem afirma cu certitudine că recunoașterea timpurie a indicatorilor de pericol nu reprezintă o simplă opțiune tactică, ci chiar o necesitate vitală pentru supraviețuire în mediul operativ. Identificarea rapidă a indicatorilor comportamentali și ambientali de natură vizuală și auditivă pot asigura polițistului câteva secunde critice de avantaj tactic, indispensabil pentru contracararea unui atac prin surprindere și tranziția de la o postură strict reactivă la o conduită proactivă controlată. În definitiv, stăpânirea acestor concepte transformă instinctul în tehnică, asigurând dominația tactică a legii și, cel mai important, întoarcerea teafără acasă a fiecărui polițist din teren.
CC: Corect. Esențial este ca indicatorii de pericol, ca tip de informație, să fie integrați în memoria cognitiv-operativă a fiecărui polițist și transformați în adevărate reflexe condiționate. În definitiv, un polițist informat este un polițist protejat, capabil să dicteze ritmul intervenției și să neutralizeze amenințările înainte ca acestea să se materializeze.
Cezar CRISTEA
Robert-Petre UNGUREANU
