Ieri, 07.06. a.c., in jurul orei 09.00,
politistii de frontiera au reusit salvarea echipajului cargoului
"Calipso", care, in momentul efectuari manevrelor de acostare la
cheu, din cauza blocarii carmei, a intrat in coliziune cu malul
drept al Bratului Sulina.
Totodata - in cooperare cu reprezentanti ai Capitaniei Port Tulcea,
Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Rezervatiei Biosferei Delta
Dunarii, Administratia Fluviala a Dunarii de Jos si Asociatia
Portuara Dunarea Maritima - s-a actionat pentru limitarea si
lichidarea urmarilor unei poluari, produse prin scurgerea de
combustibil greu din cargoul esuat.
Pentru salvarea echipajului aflat pe nava, s-a intervenit cu mai
multe ambarcatiuni alle Politiei de Frontiera precum si cu un
elicopter al Unitatii Speciale de Aviatie - M.I.R.A., din care
politisti de frontiera ai Serviciului de Actiuni Speciale si
Interventii - I.G.P.F., au coborat in rapel si ulterior, au ridicat
la bord persoanele aflate in dificultate. Un membru al echipajului,
ranit grav, a fost transportat la Spitalul Judetean de Urgenta.
Acesta este scenariul primei faze a exercitiului demonstrativ organizat de Politia de Frontiera Romana in Bazinul Mare A.Z.L. Sulina, in data de 07 Iulie a.c.
Actiunea - organizata de Politia de Frontiera Romana, in cooperare cu Garda Nationala de Mediu - Comisariatul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii si cu sprijinul Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos si Asociatiei Portuare Dunarea Maritima - a avut ca scop pregatirea autoritatilor in vederea interventiei prompte pentru salvarea unor persoane aflate in dificultate, precum si pentru limitarea si lichidarea urmarilor unui incident ecologic pe Dunare si Marea Neagra.
Prima faza a exercitiului s-a desfasurat in Bazinul Mare A.Z.L. Sulina, iar cea de-a doua, in largul Marii Negre, la aproximativ 6 mile maritime departare de tarm, unde scenariul a fost unul similar, respectiv de salvare a echipajului unui petrolier si de lichidare a poluarii produse de o pata de petrol de aproximativ 600 m².
In cadrul exercitiului - coordonat de inspectorul general al P.F.R., chestor principal de politie dr. Nelu Pop - au fost utilizate 12 nave fluviale si maritime, doua elicoptere ale U.S.A. - M.I.R.A. si materiale pentru simularea poluarii, respectiv lichidarii acesteia.
De asemenea, au fost implicate peste 60 de persoane - politisti de frontiera din cadrul I.J.P.F. Tulcea, D.P.F. Constanta, Serviciului de Actiuni Speciale si Interventii din I.G.P.F., precum si reprezentanti ai Capitaniei Port Sulina, Garzii Nationale de Mediu - Comisariatul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Administratiei Fluviale a Dunarii de Jos si Asociatiei Portuare Dunarea Maritima.
Printre oficialitatile prezente s-au aflat: Paul Cononov - guvernatorul Rezervatiei Biosferei Delta Dunarii, Lucian Simion - prefectul judetului Tulcea, Vasile Cozma - seful Secretariatului Permanent al Centrului Operational de Depoluare Marina, Adrian Alexe - director general al Centrului Maritim de Coordonare, Dumitru Bucuresteanu - seful serviciului S.A.R. - Poluare, Virgil Antonica - director la Institutul de Cercetare si Dezvoltare Marina "Gheorghe Antipa", precum si factori de conducere ai structurilor judetene M.I.R.A. si ai administratiei locale.
Activitatea - prima de acest gen in ceea ce priveste tematica si numarul institutiilor implicate - a demonstrat ca autoritatile sunt pregatite sa intervina pentru salvarea vietilor omenesti si limitarea urmarilor unor accidente ecologice in zona Deltei Dunarii si Marea Neagra.