Politistii de frontiera sunt pregatiti pentru afluxul de calatori din perioada sarbatorilor de iarna

Politistii de frontiera se pregatesc pentru afluxul de calatori din punctele de trecere a frontierei, generat de apropierea sarbatorilor de iarna. Cele mai tranzitate frontiere vor fi cele aflate la granita cu Ungaria si Bulgaria, fapt pentru care la nivelul Politiei de Frontiera au fost dispuse o serie de masuri, menite sa fluidizeze traficul si sa reduca timpii de asteptare. Aproximativ 3.000 de politisti de frontiera desfasoara, zilnic, in aceasta perioada, activitati de supraveghere si control a frontierei de stat, iar peste 1.000 de politisti de frontiera sunt implicati in actiuni de control, sprijin si indrumare. In luna decembrie a anului trecut, s-a inregistrat un trafic de 1,4 milioane persoane care au tranzitat frontiera.

Apropierea sarbatorilor de iarna readuce in tara multi dintre cetatenii romani stabiliti legal in strainatate, pentru a-si petrece aceste zile impreuna cu familia si rudele, dar si tot mai multi cetateni straini care doresc sa-si petreaca cateva zile de vacanta in Romania.

Ca urmare a acestui fapt, in luna decembrie, in punctele de trecere, in special cele de la frontiera romano-ungara, se vor inregistra cresteri ale traficului de persoane si ale mijloacelor de transport.

In aceasta perioada, Politia de Frontiera Romana va intreprinde toate masurile necesare pentru gestionarea situatiei operative, exercitarea unui control riguros, prevenirea si combaterea actelor de coruptie, contrabanda, evaziune fiscala si a altor activitati ilicite.

Aproximativ 3.000 de politisti de frontiera vor desfasura, zilnic, activitati de supraveghere si control a frontierei de stat. In plus, peste 1.000 de politisti de frontiera sunt implicati in actiuni de control, sprijin si indrumare pentru a se asigura de respectarea conditiilor specifice de lucru, in zonele de competenta.

Anul trecut, in luna decembrie, au trecut frontiera aproximativ 1.400.000 persoane, din care peste 1,1 milioane au fost cetateni romani si 400.000 cetateni straini, cele mai tranzitate fiind punctele de trecere din vestul si sudul tarii.

Masuri

Conducerea Politiei de Frontiera Romane a luat masuri pentru realizarea unui control de frontiera eficient si fluent, care constau in:

derularea unui control operativ si civilizat, sens in care, s-au dispus masuri de suplimentare a personalului care-si desfasoara activitatea la controlul documentelor; cresterea numarului arterelor de control din punctele de frontiera, pe sensul de intrare sau iesire din tara, dupa caz; constituirea unei rezerve de personal, atat la sediul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, cat si in cadrul structurilor teritoriale, formata din ofiteri specializati care vor fi pregatiti sa actioneze in cazul in care se va impune; asigurarea unei supravegheri sporite a frontierei de stat, prin aplicarea masurilor legale pentru prevenirea si combaterea infractionalitatii transfrontaliere; detasarea de ofiteri din cadrul Inspectoratului General al Politiei de Frontiera, cu rol operativ si de coordonare, in punctele de frontiera importante, in vederea monitorizarii traficului, precum si pentru indrumarea si sprijinirea colegilor care isi desfasoara activitatea la controlul de frontiera; mentinerea in stare de operativitate a tuturor mijloacelor de comunicatii si informatica, pregatirea personalului din subordine in vederea asigurarii interventiei rapide in zona de competenta, pentru rezolvarea situatiilor deosebite si fluidizarea fluxului la nivelul structurilor Politiei de Frontiera Romane; ofiteri din cadrul Directiei de Combatere a Infractionalitatii Transfrontaliere si cea de Combatere a Migratiei Ilegale vor efectua controale inopinate pentru verificarea aplicarii masurilor stabilite la nivelul fiecarei structuri P.F.R.; optimizarea relatiilor de conlucrare si colaborare cu celelalte structuri ale Ministerului Internelor si Reformei Administrative, cu organele de frontiera ale statelor vecine, precum si cu administratia publica locala.

Recomandari

De asemenea, in vederea evitarii aglomerarilor ce pot aparea din cauza suprasolicitarii, din punct de vedere al tranzitului a principalelor puncte de trecere de la frontiera cu Bulgaria si Ungaria, Politia de Frontiera Romana recomanda tuturor participantilor la trafic tranzitarea tuturor punctelor de frontiera comune existente la granita, dupa cum urmeaza:

Pe frontiera romano-ungara:

pe raza jud. Timis: PTF Cenad - Kiszombor; pe raza jud. Arad: PTF Nadlac - Nagylak, PTF Turnu - Batonnya, PTF Varsand - Gyula; pe raza jud. Bihor: PTF Salonta - Mehkerek; PTF Bors - Artand; PTF Valea lui Mihai - Nyirabrany; PTF Sacuieni - Letavertes; pe raza jud. Satu Mare: PTF Urziceni - Vallaj; PTF Petea - Csengersima.

Pe frontiera romano-bulgara:

pe raza jud. Giurgiu: PTF Giurgiu - control pe diagonala; pe raza jud. Constanta: PTF Vama Veche - pe teritoriul roman; PTF Ostrov - Silistra - pe teritoriul bulgar; PTF Negru Voda - Kardam - pe teritoriul bulgar; pe raza jud. Dolj: PTF Bechet - pe teritorul roman; PTF Calafat - pe teritoriul roman.

Reamintim tuturor participantilor la traficul transfrontalier ca, in situatia in care sunt nemultumiti de modul in care a fost efectuat controlul la trecerea frontierei, pot suna la numarul de telefon 959 pentru teritoriu si 9590 pentru Bucuresti, unde aspectele semnalate vor fi preluate de catre politistii de frontiera care vor actiona in consecinta, legal, de la caz la caz.

Mentionam ca informatii privind punctele de trecere a frontierei si timpii de asteptare inregistrati sunt disponibile pe pagina de internet a Politiei de Frontiera Romane: www.politiadefrontiera.ro.

Intreprinderea masurilor ferme de catre Politia de Frontiera Romana, in toate zonele de competenta nu au ca scop ingradirea dreptului la libera circulatie a persoanelor, ci mentinerea lui, prin asigurarea respectarii, de catre toti romanii care calatoresc in strainatate, a legislatiei interne si internationale in vigoare.

Conditiile de calatorie in strainatate pentru minorii, cetateni romani, raman neschimbate

De la 1 ianuarie 2007, cetatenii romani calatoresc in tari apartinand Uniunii Europene sau alte state, in baza unui document de calatorie valabil - carte de identitate sau pasaport.

Minorii cetateni romani se deplaseaza in afara granitelor tarii in aceleasi conditii ca si persoanele adulte, in baza unui document de calatorie valabil.

Astfel, copiii in varsta de pana la 14 ani pot sa iasa din tara doar cu pasaport (inscrisi in pasaportul parintilor sau avand unul personal), in timp ce minorii peste 14 ani pot calatori si in baza cartii de identitate.

Totodata, Legea nr. 248/2005 prevede ca minorii romani pot calatori in strainatate numai insotiti, de o persoana fizica majora, cu acordul parintilor ori al reprezentantilor legali.

In situatia in care minorul calatoreste insotit doar de unul dintre parinti, la iesirea din tara, parintele insotitor trebuie sa prezinte o declaratie notariala prin care celalalt parinte isi da acordul pentru efectuarea calatoriei in strainatate.

- Declaratia celuilalt parinte nu este necesara daca parintele insotitor face dovada ca minorul i-a fost incredintat prin hotarare judecatoreasca ramasa definitiva si irevocabila sau ca celalalt parinte a decedat.

- Nu este necesara declaratia parintelui decazut din drepturile parintesti sau declarat disparut, daca insotitorul face dovada in acest sens.

Daca minorul calatoreste cu o alta persoana fizica majora, alta decat parintii, aceasta din urma trebuie sa prezinte:

declaratie notariala a ambilor parinti care sa cuprinda acordul acestora cu privire la efectuarea calatoriei respective de catre minor, la statul sau statele de destinatie, la perioada in care urmeaza sa se desfasoare calatoria, precum si datele de identitate ale insotitorului respectiv; certificatul de cazier judiciar; daca este cazul, documente din care sa rezulte calitatea de persoana desemnata din cadrul unei societati comerciale autorizate, in conditiile legii, sa desfasoare activitati de transport international de persoane.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe