Două dosare penale și amenzi în valoare de peste 12.300 de lei în timpul acțiunilor polițiștilor de frontieră sătmăreni

Persoanele și autovehiculele care tranzitau frontiera de stat cu Ungaria au fost verificate, zilele trecute, în cadrul unor acțiuni desfășurate de polițiștii de frontieră sătmăreni, în cooperare cu alte instituții din județ, dar și cu omologii maghiari. Încălcările legislației în vigoare au fost sacționate cu amenzi care au însumat peste 12.300 de lei. De asemenea, un permis de conducere a fost reținut, iar o altă persoană este cercetată penal pentru tractarea unei remorci neînmatriculate.

Acțiunile desfășurate în cooperare cu celelalte structuri de ordine publică din județul Satu Marea sunt parte integrantă a misiunilor polițiștilor de frontieră sătmăreni. Atribuțiile ce revin instituției noastre sunt îndeplinite în continuare, chiar și după aderarea la spațiul Schengen, iar prevenirea infracționalității transfrontaliere a rămas un obiectiv prioritar.

Întreaga activitate a echipajelor Poliției de Frontieră se desfășoară permanent, în limita celor 30 de kilometri de la frontiera țării spre interior, în zona de competență a instituției noastre. Independent ori în cooperare cu celelalte structuri care au atribuții în domeniul siguranței naționale, polițiștii de frontieră sătmăreni sunt prezenți pe căile de comunicație care duc spre frontiera de stat sau dinspre graniță spre interiorul țării. Misiunile au menirea de a descuraja încălcarea legislației naționale ori internaționale și de a preveni infracționalitatea transfrontalieră, a asigura un climat de ordine și liniște publică în apropierea frontierei de stat.

Zilele trecute, polițiștii de frontieră sătmăreni au desfășurat două acțiuni în apropierea frontierei de stat cu Ungaria, sub coordonarea Serviciului Teritorial al Poliției de Frontieră Satu Mare. În cooperare cu structurile de siguranță și ordine publică din județul nostru, dar și împreună cu omolgii maghiari din cadrul Căpităniei Superioare de Poliție a Comitatului Szabolcs-Szatmar-Bereg, echipele de control au vizat prevenirea și combaterea migrației ilegale și a infracționalității transfrontaliere, precum și asigurarea și menținerea unui climat de ordine și siguranță publică. De asemenea, au acționat pentru combaterea contrabandei și a traficului cu produse accizabile, a traficului de autovehicule furate, a traficului ilegal de arme și muniții, precum și pentru prevenirea și sancționarea faptelor ilicite din domeniul forestier, a transporturilor ilegale de deșeuri și a infracțiunilor de mediu.

Colegii noștri și-au desfășurat misiunea în apropierea fostelor puncte de trecere a frontierei, precum și pe căile de comunicație din zonele Carei, Petea, Dorolț, Peleș și Bercu, din județul Satu Mare. Polițiștilor de frontieră sătmăreni li s-au alăturat şi poliţişti din cadrul IPJ Satu Mare, jandarmi din cadrul IJJ Satu Mare, lucrători ai Biroului pentru Imigrări Satu Mare, lucrători vamali din cadrul Direcției Regionale Vamale Cluj - Serviciul Echipe Mobile Satu Mare, dar și colegi de la Antifraudă, SCCO Satu Mare și ISCTR.

Peste 1.100 de persoane și aproape 500 mijloace de transport au fost verificate de către colegii noștri, care au la dispoziție terminale eDAC pentru efectuarea acestor verificări. Participanții la traficul transfrontalier care nu au respectat prevederile legislației în vigoare au fost sancționați de echipele de control, fiind aplicate 20 de sancțiuni contravenționale – 11 amenzi în valoare de peste 12.300 de lei - și nouă avertismente. De asemenea, un permis de conducere a fost reținut în cadrul acțiunii desfășurate ieri, două certificate de înmatriculare și un set de plăcuțe cu numere de înmatriculare. Totodată, au fost întocmite două lucrări penale: una pentru conducere fără permis și una pentru tractarea unei remorci neînmatriculate.

Acțiunile de acest fel vor continua și în perioada următoare, polițiștii de frontieră având în atenție combaterea fenomenului infracțional transfrontalier și asigurându-se că participanții la traficul internațional respectă prevederile legislației în vigoare.

  • Două dosare penale și amenzi în valoare de peste 12.300 de lei în timpul acțiunilor polițiștilor de frontieră sătmăreni
  • Două dosare penale și amenzi în valoare de peste 12.300 de lei în timpul acțiunilor polițiștilor de frontieră sătmăreni
  • Două dosare penale și amenzi în valoare de peste 12.300 de lei în timpul acțiunilor polițiștilor de frontieră sătmăreni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe