Autoturism de lux, în valoare de peste 300.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră maramureșeni

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației au descoperit în trafic un autoturism pe care autoritățile italiene îl căutau, pentru a fi confiscat. Autovehiculul, în valoare de 315.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor.

Joi, 20 august a.c., la nivelul Sectorului Poliției de Frontieră Sighetu Marmației, s-a declanșat o acțiune pe linia combaterii traficului internațional cu autovehicule furate.

Drept urmare, în jurul orei 16:00, polițiștii de frontieră au oprit în trafic, în municipiul Sighetu Marmației, județul Maramureș, un autoturism înmatriculat în Italia. Mașina era condusă de un cetățean român în vârstă de 31 de ani, domiciliat în județul Maramureș.

Colegii noștri i-au solicitat conducătorului auto documentele autoturismului și pe cele personale. În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că autoturismul în cauză figurează cu o alertă introdusă de autoritățile italiene, la data de 25 februarie 2026, cu mențiunea ,,bun căutat pentru a fi confiscat”.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar autoturismul, în valoare de 315.000 de lei, a fost indisponibilizat la sediul instituției în vederea continuării cercetărilor, urmând ca, la final, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Autoturism de lux, în valoare de peste 300.000 de lei, depistat de polițiștii de frontieră maramureșeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe