Cooperarea frontaliera la Marea Neagra analizata la Soci in cadrul intalnirii anuale a sefilor Politiilor de Frontiera din statele riverane Marii Negre

In perioada 19 - 22 octombrie 2010, o delegatie a Politiei de Frontiera Romane, condusa de inspectorul general, chestor principal de politie Ioan BUDA, a participat la cea de-a XI-a Intalnire Anuala a Sefilor Politiilor de Frontiera / Garda de Coasta din statele riverane Marii Negre, ce s-a desfasurat in Federatia Rusa, la Soci.
Intalnirea a avut loc in conformitate cu Acordul de cooperare intre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre in domeniul combaterii criminalitatii, in special a formelor ei organizate, semnat la Kerkyra, la 2 octombrie 1998, intre statele riverane Marii Negre (Bulgaria, Georgia, Federatia Rusa, Turcia, Ucraina si Romania).

La activitate au participat sefii Politiilor de Frontiera / Garzii de Coasta ale statelor riverane Marii Negre, insotiti de experti nationali.

In cadrul acestei reuniuni, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera Romane a prezentat rezultatele inregistrate in cadrul Grupului de Lucru "Elaborarea profilelor de risc la Marea Neagra", activitate desfasurata la Constanta. Astfel, s-a stabilit introducerea unei scale cu trei nivele de evaluare a riscurilor: risc scazut (albastru), risc mediu (galben), risc ridicat (rosu), precum si elaborarea de formulare pentru "rapoartele de incident". Totodata, au fost prezentate actiunile de cooperare care se vor organiza in anul 2011.

Statele participante au apreciat in mod pozitiv procesul de imbunatatire si extindere a cooperarii intre Autoritatile de Frontiera / Garzii de Coasta ale tarilor riverane Marii Negre din perioada octombrie 2009 - octombrie 2010.

La final, participantii au semnat un memorandum prin care s-au stabilit Grupurile de Lucru ce vor avea loc in anul 2011, precum si principalele aspecte referitoare la desfasurarea exercitiului "Black Sea Hawk" de anul viitor.

Informatii de background:

Acordul de cooperare intre guvernele statelor participante la Cooperarea Economica a Marii Negre in domeniul combaterii criminalitatii, in special a formelor ei organizate - deschis spre semnare la Istanbul, in anul 2006 - incheiat intre Directia Generala "Politia de Frontiera" din cadrul Serviciului National "Politia" din Ministerul de Interne al Republicii Bulgaria, Ministerul de Interne al Georgiei, Serviciul Federal de Securitate al Federatiei Ruse, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor al Romaniei, (semnatar al Acordului in anul 2007 la Burgas-Bulgaria), Comandamentul Garzii de Coasta din Republica Turcia, Administratia Serviciului Frontierei de Stat a Ucrainei, in conformitate cu scopurile si principiile Cartei Organizatiei Natiunilor Unite, are ca principal obiectiv dezvoltarea securitatii si stabilitatii in cadrul cooperarii dintre statele riverane Marii Negre, prin:

Promovarea pacii si stabilitatii in regiune pe baza increderii si securitatii intre statele riverane Marii Negre; Intensificarea legaturilor existente intre agentiile de frontiera / garzile de coasta pentru prevenirea traficului de droguri, substantelor psihotrope, a substituientilor si precursorilor acestora, munitiilor, explozivilor, substantelor radioactive, otravitoare si cu efect puternic si a petrolului, migratiei ilegale precum si intarirea sigurantei si securitatii navigatiei in Marea Neagra; Punerea bazelor cooperarii in ceea ce priveste protectia resurselor naturale ale Marii Negre si prevenirea incalcarii regulilor privind pescuitul; Prevenirea poluarii maritime si protectia mediului inconjurator maritim; Promovarea activitatii de cercetare stiintifica pe probleme de oceanografie si hidrografie in Marea Neagra.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe