Misiuni de cooperare la frontiera de sud-vest a României


Începând cu data de 19.08.2016, Inspectoratul Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara acţionează în comun cu lucrători din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timiş, Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi, precum şi Inspectoratului General de Aviaţie, în baza unui plan de menţinere, asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă, atât în punctele de trecere a frontierei de stat, cât şi la frontiera verde”.
Până în prezent au fost întreprinse un număr de 51 de misiuni în comun, fiind opriţi la frontieră 26 de imigranţi care intenţionau să intre ilegal în România, o mare parte dintre aceştia fiind predaţi deja autorităţilor sârbe, în baza acordului de readmisie.

De la punerea în aplicare a misiunilor de cooperare la frontieră (perioada 19-21.08.a.c.), în zonele de competenţă ale I.T.P.F. Timișoara - punctele de trecere şi "frontiera verde" - echipele comune de control au constatat:

  • 27 fapte ilegale (26 infracţiuni şi 1 contravenţie in valoare de 1.000 lei) săvârşite atât de cetăţeni români, cât şi străini;
  • au fost reţinuti 26 de cetăţeni străini (9 bărbaţi, 6 femei, 11 copii), cu vârste cuprinse între 3 luni şi 34 ani, 24 fiind cetăţeni turci şi 2 cetăţeni albanezi;
  • 18 migranti au fost predaţi, in baza acordului de readmisie, autorităţilor sârbe;
  • traficul de persoane şi mijloace de transport prin punctele de trecere a fost de aproximativ 52.000 treceri persoane, atât pe sensul de intrare cât şi pe cel de ieşire din ţară şi de peste 15.600 treceri mijloace de transport.

Reamintim că, începând cu data de 19 august a.c., la nivelul Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara s-a pus în aplicare planul de menţinere , asigurare a ordinii publice şi creşterii gradului de siguranţă a cetăţeanului, aprobat de ministrul Petre Tobă.

În cadrul acestui plan, care are ca scop creşterea gradului de siguranţă la frontiera de sud-vest a României, poliţiştii de frontieră patrulează în echipe comune cu lucrători din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, Grupării Mobile de Jandarmi Timiş, Inspectoratelor de Poliţie Judeţene Timiş, Caraş-Severin şi Mehedinţi. Echipajele mixte sunt dotate cu echipamente de supraveghere de ultimă generaţie, autospeciale cu sistem de termoviziune şi câini de serviciu.

De asemenea, echipajele de la sol beneficiază de sprijinul unui elicopter din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie care execută misiuni de supraveghere aeriană în zona de competenţă a Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Timişoara, atât pe timp de zi cât şi pe timp de noapte.

Un exemplu al rezultatelor misiunilor în comun s-a înregistrat în noaptea de sâmbătă spre duminică, când au fost depistaţi 24 de imigranţi turci care încercau să intre ilegal în ţară, pe jos, pe la frontiera verde.

Astfel, în data de 20.08.2016, în jurul orei 23.30, o echipă comună formată din poliţişti de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga şi jandarmi din cadrul Inspectoratului Județean de Jandarmi Timiş, a depistat, în zona de competenţă a S.P.F. Lunga, într-un lan de porumb, mai multe persoane de origine afro-asiatică.
Imediat, mai multe patrule de intervenţie şi supraveghere a frontierei de stat au intervenit, fiind depistate două grupuri formate din 24 de persoane, care au fost preluate şi transportate la sediul Sectorului Poliţiei de Frontieră Lunga.
La cercetări, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt cetăţeni turci,  13 adulţi (7 bărbaţi şi 6 femei), cu vârste cuprinse între 18 şi 34 ani şi 11 copii, cu vârste cuprinse între 3 luni şi 7 de ani.
Au fost contactate autorităţile de frontieră ale statului vecin în vederea cercetării în comun a evenimentului şi punerii în aplicare a acordului de readmisie, până în prezent 18 imigranţi fiind predaţi autorităţilor din Serbia.

Poliţia de Frontieră va continua să întreprindă măsuri ferme în toate zonele de competenţă, aceste acţiuni având ca scop asigurarea ordinii publice şi combaterea migraţiei ilegale şi a infracţionalităţii transfrontaliere la frontieră.

  • Misiuni de cooperare la frontiera de sud-vest a
  • Misiuni de cooperare la frontiera de sud-vest a
  • Misiuni de cooperare la frontiera de sud-vest a
  • Misiuni de cooperare la frontiera de sud-vest a

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe