Având în vedere încheierea stării de urgenţă în care ne-am aflat până în data de 14.05.2020, Poliţia de Frontieră Română continuă să aplice în punctele de trecere a frontierei, alături de celelalte autorități cu atribuții în domeniu, măsurile de prevenire şi control a răspândirii virusului SarsCov-2.
Astfel, situația participanților la trafic va fi în continuare atent monitorizată încă de la intrarea în ţară, iar în punctele de trecere a frontierei (rutiere, maritime şi aeroportuare) se vor face verificări pentru toate persoanele care se prezintă la intrarea în ţară şi sosesc dintr-o călătorie internaţională, conform listei actualizate de Institutul de Naţional de Sănătate Publică (http://www.cnscbt.ro/index.php/liste-zone-afectate-covid-19/1730-lista-zone-afectate-15-05-2020/file). În această perioadă, formalitățile de frontieră urmează aceeași procedură în sensul că, pe lângă controlul specific la intrarea în țară, persoanele sunt preluate de către reprezentanții Direcției de Sănătate Publica pentru completarea declaraţiei pe proprie răspundere și efectuarea triajului epidemiologic în vederea stabilirii măsurilor obligatorii de izolare la locuinţă sau carantină instituţionalizată.
Începând cu data de 15.05.2020, pentru toate persoanele care vin în România din străinătate, se instituie măsura carantinării/izolării la locuinţă împreună cu familia/aparţinătorii cu care locuiesc împreună, iar pentru cele care nu au posibilitatea îndeplinirii condiţiilor pentru măsura mai sus menţionată sau solicită acest lucru pentru a nu îşi expune familia, se poate opta pentru măsura carantinei instituţionalizate, în spaţii special destinate puse la dispoziţie de autorităţi
Sunt exceptate de la aceste măsuri următoarele categorii de persoane:
- conducătorii autovehiculelor de transport marfă cu capacitatea maximă autorizată mai mare de 2,4 tone;
- membri ai Parlamentului European, parlamentari și personal aparținând sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională;
- piloții de aeronave şi personalul navigant;
- mecanicii de locomotivă și personalul feroviar;
- personalul navigant care debarcă de la bordul navelor de navigație interioară, care arborează pavilion român, într-un port românesc, și care nu prezintă simptome asociate COVID-19, cu condiția asigurării de către angajatori a certificatului pentru lucrătorii din transportul internațional și a echipamentelor individuale de protecție împotriva COVID-19, pe timpul deplasării de la navă la locația unde poate fi contactat în perioada dintre voiajuri;
- lucrătorii transfrontalieri care, la intrarea în România din Ungaria, Bulgaria, Serbia, Ucraina și Moldova nu prezintă simptome asociate COVID-19;
- angajați ai operatorilor economici din România care efectuează lucrări, conform contractelor încheiate, în afara teritoriului României, la întoarcerea în țară dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul din afara teritoriului național;
- reprezentanții companiilor străine care au filiale/sucursale/reprezentanțe pe teritoriul național, dacă la intrarea pe teritoriul României nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu entitățile economice de pe teritoriul național;
- persoanele care intră în România pentru prestarea unor activități de utilizare, instalare, punere în funcțiune, mentenanță, service a echipamentelor și tehnicii medicale, precum și a echipamentelor din domeniile științific, economic, apărare, ordine publică și securitate națională, dacă nu prezintă simptome asociate COVID-19 și dovedesc raporturile contractuale cu beneficiarul/beneficiarii de pe teritoriul României;
- membrii misiunilor diplomatice, oficiilor consulare și ai altor reprezentanțe diplomatice acreditate la București, posesori de pașapoarte diplomatice, personalul asimilat personalului diplomatic, precum și membrii Corpului Diplomatic și Consular al României și posesorii de pașapoarte diplomatice și de serviciu, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2;
- angajații sistemului național de apărare ordine publică și siguranță națională care se întorc în România din misiuni executate în afara țării, dacă la intrarea în România nu prezintă simptomatologie asociată SARS-CoV-2.
Prin lucrător transfrontalier se înțelege persoana care face dovada că locuiește și lucrează într-o rază de 30 km de o parte sau de alta a frontierei de stat, calculată de la cel mai apropiat punct de trecere a frontierei deschis traficului de persoane, și care se reîntoarce la locuință cel puțin o dată pe săptămână.