Poliţiştii de frontieră sătmăreni efectuează cercetări în cazul a trei cetăţeni care au săvârşit infracțiuni la regimul circulaţiei rutiere.
*Primul caz a fost depistat, sâmbătă, 20 iunie a.c., în jurul orei 17.00 de către un echipaj mixt format din polițiști de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Carei și un lucrător de la Poliția Orașului Tășnad. Aceștia, aflați în misiune pe căile de comunicație din zona de responsabilitate, au oprit pentru control pe raza localității Urziceni, județul Satu Mare, un autoturism înmatriculat în Republica Moldova. La volan se afla un cetățean moldovean în vârstă de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate, colegii noștri au constatat că bărbatul are permisul de conducere anulat.
În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere a fost retras sau anulat.
*Un alt doilea caz a fost depistat tot ieri, în jurul orei 21.50, în Punctul de Trecere a Frontierei Halmeu, unde s-a prezentat pe sensul de intrare în România, un cetățean român în vârstă de 45 de ani. Bărbatul, domiciliat pe raza județului Satu Mare, conducea un autoturism înmatriculat în România.
Colegii noștri au efectuat verificări specifice, în urma cărora au constatat că permisul de conducere figurează ca fiind suspendat. În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană a cărei exercitare a dreptului de a conduce a fost suspendată.
*Cel de-al treilea caz a fost depistat în data de 21 iunie a.c., în jurul orei 00.10, când polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Petea au oprit în trafic pe raza localității Petea, județul Satu Mare un cetățean moldovean. Bărbatul, în vârstă de 20 de ani, se afla la volanul unui autoturism înmatriculat în Letonia. În urma verificărilor în bazele de date, colegii noștri au constatat faptul că bărbatul de la volan nu deține permis de conducere. Drept urmare i s-a întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducere a unui vehicul de către o persoană care nu deține permis de conducere.