C O M U N I C A T

La data de 30 noiembrie 2006 are loc lansarea contractului de infratire institutionala intre Politia de Frontiera Romana (PFR) si Politia Federala Germana, Prezidiu Centru - "Continuarea dezvoltarii capacitatii Politiei de Frontiera Romane de a aplica Acquis-ul Schengen si cel privind Managementul Frontierei". Proiectul este finantat de Uniunea Europeana, cu un buget de aproximativ 800.000 EURO.

Contractul se va desfasura pe o perioada de 12 luni, obiectivul principal fiind de a perfectiona managementul si organizarea Politiei de Fontiera Romane in contextul ultimelor dezvoltari in acest domeniu in cadrul statelor membre ale UE si de a realiza armonizarea avansata a structurilor de management, cooperare si resurse umane din cadrul PFR cu cele mai bune practici UE, in conformitate cu Acquis-ului Schengen.

Proiectul va lua in considerare ultimele realizari pentru managementul frontierei, cum ar fi viitoarea introducere a sistemelor biometrice, EURODAC, SIS II si VIS. Pregatirea abordeaza, in principal, nivelele superioare si medii de management din cadrul PFR, urmarindu-se proiectarea unor noi abordari si politici pentru combaterea infractionalitatii transfrontaliere.

Astfel, dintre rezultatele prevazute in cadrul contractului de twinning amintim: optimizarea activitatii prin instruire orientata, adaptarea conceptelor de instruire, adaptarea legislatiei si regulamentelor interne ca pregatire in vederea aderarii la UE, evaluarea si optimizarea procedurilor de control la frontiera, elaborarea de regulamente tranzitorii dupa aderarea la UE.

De asemenea, se vor elabora:

- materiale de instruire pentru legislatia UE, destinate pregatirii a cel putin 400 ofiteri ai PFR,

- un plan de invatamant pentru pregatire;

- un concept pentru regulamente privind cariera la PFR.

Totodata, pe perioada derularii conventiei, se va adapta si actualiza legislatia si regulamentele interne, se va modifica aplicatia nationala a manualelor Schengen pentru PFR, urmand a fi evaluate si adaptate procedurile de control la frontiera si masurile de lupta impotriva criminalitatii transfrontaliere.

In cadrul conventiei sunt prevazute a se derula 44 de activitati, ce constau in seminarii, ateliere de lucru, monitorizari si vizite in teritoriu.

Acest contract de twinning este cel de al 9-lea proiect Phare de infratire institutionala de care a beneficiat Politia de Frontiera Romana incepand din anul 2000 si cel de al 6-lea proiect avand partener de twinning Ministerul Federal de Interne, respectiv Politia Federala Germana.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe