Analiza fenomenului de trafic international cu autovehicule furate la frontierele Romaniei, in primele 6 luni ale anului 2007

Analiza fenomenului de trafic international cu autovehicule furate la frontierele Romaniei, in primele 6 luni ale anului 2007

Politistii de frontiera, in colaborare cu autoritatile din tara si statele vecine, si-au intensificat actiunile pentru depistarea si anihilarea retelelor internationale de trafic cu autoturisme furate. De la inceputul anului, lucratorii Politiei de Frontiera au descoperit 73 de autovehicule furate, fata de 42 depistate in aceeasi perioada a anului trecut. In 2007, au fost cercetate penal 76 de persoane implicate, fata de 45 cercetate in 6 luni 2006. Principalul "furnizor" de autovehicule furate care tranziteaza frontierele Romaniei este Italia. Peste 40% din masinile furate au fost depistate la frontiera de est a tarii, traficantii incercand sa scoata din tara autovehiculele, declarate furate ulterior intrarii in Romania. Fenomen

Activitatea de prevenire si combatere a traficului international cu autoturisme furate din tara sau strainatate la Inspectoratul General al Politiei de Frontiera si structurile subordonate s-a desfasurat in conformitate cu legislatia in vigoare si a procedura de linie in contextul perfectionarii pregatirii continue a politistilor de frontiera cu atributii la controlul documentelor. In acest sens, s-a realizat o intensificare a cooperarii intre structurile nationale si internationale cu atributii pe aceasta linie, vizand coordonarea actiunilor, schimbul reciproc de informatii si de experienta, cu scopul final de a spori eficienta luptei impotriva infractionalitatii transfrontaliere.

In vederea desfasurarii in bune conditii a activitatii de combatere a acestui fenomen a fost imbunatatita cooperarea regionala prin intalnirea de lucru pe linia combaterii traficului international cu autovehicule furate, desfasurata la Iasi, intre delegatiile Inspectoratului General al Politiei de Frontiera si a Republicii Moldova fiind analizate metodele de combatere a acestui fenomen, masurile ce urmeaza a fi luate pentru combaterea infractiunilor privind traficul international cu autovehicule furate, convenindu-se la o abordare unitara, conform legislatiilor nationale, pentru gestionarea problematicii in cauza cu detalierea posibilitatilor concrete de valorificare a informatiilor obtinute pentru identificarea autovehiculelor furate.

Metode

In perioada analizata, activitatile de combatere a traficului international cu autoturisme furate graviteaza in jurul retelelor internationale de infractori de origine italiana care actioneaza transfrontalier, predominand autovehiculele furate din Italia si in mare parte cele care figureaza declarate furate ulterior datei intrarii in Romania.

Din punct de vedere al ariei de desfasurare, acest fenomen a cunoscut importante miscari in sensul ca, daca traficul international cu autoturisme de lux furate viza, ca tari de provenienta ale autovehiculelor, tarile din Occident, odata cu largirea structurilor europene si a aderarii unor noi state la aceste entitati internationale, a factorilor economici si politici, frontul activitatilor ilicite s-a propagat de la vest spre est. Aceeasi tendinta de manifestare si deplasare in spatiu de la vest spre est, se reflecta si in ceea ce priveste tarile pe teritoriul carora se produc rezultatele finale ale activitatilor ilicite, produsele infractiunilor.

In perioada analizata, politistii de frontiera au descoperite 73 autovehicule reclamate ca furate, fiind cercetate un numar de 76 persoane, situatia la nivelul Directiilor Politiei de Frontiera prezentandu-se astfel:

Auto furate / Persoane cercetate

D.P.F.
Constanta

D.P.F.
Oradea

D.P.F.
Giurgiu

D.P.F.
Timisoara

D.P.F.
Iasi

D.P.F.
Radauti

Total

Auto furate

12

14

4

7

31

5

73

Persoane cercetate

12

14

4

6

35

5

76

Autovehicule furate descoperite de structurile Politiei de Frontiera Romane perioada 01.01 - 30.06. 2007

Avand in vedere situatia descoperirilor de autovehiculelor furate la nivelul directiilor politiei de frontiera, se constata faptul ca, urmare a tendintei alinierii legislatiei romane cu legislatia europeana, precum si a eliminarii controlului la frontiera pentru cetatenii apartinand statelor membre U.E., cele mai multe autovehicule au fost descoperite pe frontiera de est, frontiera ce a devenit incepand cu 01.01.2007, frontiera externa a Uniunii Europene.

In continuare, se constata faptul ca principalul "furnizor" de autovehicule furate care tranziteaza frontierele Romaniei este Italia.

Persoane implicate in T.I.A.F. descoperite de structurile Politiei de Frontiera Romane perioada 01.01 - 30.06. 2007

Principalele metode folosite de gruparile criminale organizate in traficul international cu autovehicule furate sunt urmatoarele:

"frauda la asigurari" - reteaua "fura" autovehiculul cu sprijinul proprietarului care, ulterior, pe langa banii primiti de la retea pentru sprijin, fraudeaza societatea de asigurari care-i acopera dauna; "furtul la comanda" - metoda practicata de retele vechi si foarte bine organizate care actioneaza la cererea de pe piata de desfacere. Periculozitatea foarte ridicata a acestui mod de operare rezida nu numai din faptul ca la savarsirea infractiunii au conlucrat infractori de diverse "specializari", deci infractori care s-au asociat in vederea comiterii acestor infractiuni, ci si din aceea ca pentru introducerea in tara si valorificarea masinilor, reteaua incearca sa corupa, cu sume mari de bani, functionari care au atributii in activitatile de control la frontiera, omologare si inmatriculare a autovehiculelor; "frauda la firmele de inchirieri" - reprezinta modalitatea de deturnare scopului initial pentru care un vehicul a fost achizitionat. Astfel, vehiculele inchiriate de la firme de specialitate sunt "indigenate" cu ajutorul unor documente false si vandute ulterior intr-o alta tara; "reabilitarea radierii" - se refera la substituirea vehiculelor avariate grav si punerea in circulatie cu documentele si numerele de inmatriculare ale acestora a unor autovehicule furate; "eludarea taxelor" - autovehiculele sunt introduse in Romania in regim de admitere temporara iar ulterior, prin falsificarea documentatiei vamale sunt inmatriculate in Romania, fara a se plati taxele si impozitele datorate bugetului de stat. "furtul in dauna societatilor de leasing" - autovehiculele sunt achizitionate in sistem leasing, iar dupa plata primelor 2-3 rate din pretul total, sunt scoase din tara si vandute, in special in tarile ex-sovietice, deoarece sistemul de inmatriculare in aceste tari este mult simplificat. Rute

In urma analizelor efectuate s-a constatat ca, de la data aderarii Romaniei la Uniunea Europeana si pana in prezent, a crescut numarul autoturismelor furate, neinmatriculate, cu documente ori numere de inmatriculare false sau furate depistate la intrarea in tara in punctele de trecere a frontierei de stat, unul din motivele ce au determinat cresterea acestui fenomen reprezentand simplificarea controlului pentru trecerea frontierei.

Astfel, s-a constatat ca frontierele vizate de infractori:

cea de vest, care este considerata principala poarta de intrare in Romania a autovehiculelor reclamate ca furate, infractorii bazandu-se pe simplificarea controlului la frontiere cea de est, pentru scoaterea autovehiculelor furate catre statele foste C.S.I., folosindu-se metodele clasice de falsificare a seriilor de caroserie sau a documentelor ce insotesc autovehiculele.

Rutele folosite de catre traficantii de autovehicule furate sunt in general orientate dinspre tarile vest europene cu finalitate in tarile est europene si foste membre CSI:

Italia - Austria - Ungaria - Romania; Germania - Austria - Ungaria - Romania - Moldova si Ucraina; Italia - Austria - Ungaria - Romania - R.Moldova - Transnistria - Ucraina sau Federatia Rusa. Masuri

Avand in vedere rezultatele evaluarii, Inspectoratul General al Politiei de Frontiera va adopta urmatoarelor masuri:

continuarea actiunilor pe linia prevenirii si combaterii traficului international cu autovehicule furate, prin implicarea mai activa a tuturor factorilor responsabili; stabilirea unor legaturi mult mai eficiente si directe in cooperarea cu alte institutii ale statului cu atributii in domeniu, avand in vedere ca sunt destule cazuri in care nu au fost primite raspunsuri la informarile I.G.P.F. cu privire la acest fenomen; intensificarea actiunilor informativ-operativ si cercetarea calificata a cazurilor inregistrate, fara a se limita doar la captura propriu-zisa, in vederea depistarii intregii retele de traficanti; monitorizarea continua de catre factorii de conducere a tuturor aspectelor ce au legatura cu fenomenul de trafic international cu autovehicule furate, sub toate formele, care se manifesta in zonele de responsabilitate; cooperarea cu dealerii de autovehicule din Romania pentru incheierea unui parteneriat de colaborare pentru combaterea furturilor si traficului cu autovehicule furate; cooperarea cu Biroul Asiguratorilor de Autovehiculelor din Romania prin aplicarea Protocolului de Colaborare incheiat intre IGPF si BAAR; cooperarea internationala cu structurile similare din statele Uniunii Europene si statele vecine prin Interpol, Punctul National Focal, Punctul de contact Romano-Francez si ofiterii de legatura si atasatii de politie acreditati la Bucuresti.

CAZURI SEMNIFICATIVE:

Autocamion si motostivuitor furat din Germania
In data de 06.06.2007, la P.T.F. Sculeni, s-a prezentat pentru a iesi din tara conducand un autocamion marca Man, cu remorca, cetateanul german K. V. La controlul de frontiera, s-a constatat ca autovehiculul figureaza in baza de date a P.P.F. Sculeni, suspect a fi furat. A fost anuntata echipa operativa care a procedat la conducerea persoanei in cauza si a autovehiculului la sediul I.J.P.F. Iasi, pentru continuarea cercetarilor.
In urma verificarilor amanuntite asupra mijlocului de transport, a documentelor acestuia si a verificarilor efectuate, a rezultat ca autovehiculul este furat din Germania. Persoanei in cauza i s-a intocmit dosar penal sub aspectul savarsirii infractiunii de tainuire. Autovehiculul in valoare de 989.824 lei a fost indisponibilizat in vederea continuarii cercetarilor.
In data de 09.06.2007, la P.T.F. Albita, in urma exploatarii unei informatii primite telefonic, prin care se semnala prezenta in zona de competenta a unui motostivuitor marca MONITO suspect a fi furat, s-au luat masuri de identificare a acestuia. Astfel, a fost identificat cetateanul roman S. V. care s-a prezentat pentru a iesi din tara, conducand un autocamion cu autotrailer, avand ca incarcatura un motostivuitor, care figura ca fiind furat la data de 05.06.2007 din Germania.
Persoanei in cauza i s-a intocmit dosar penal pentru savarsirea infractiunii de complicitate la furt calificat.
Existand suspiciuni cu privire la autenticitatea seriei sasiu a autocamionului si a semiremorcii, in sensul ca cifrele nu sunt poansonate cu caracteristici specifice producatorului, se continua cercetarile.
Valoarea totala a ansamblului autocamion, semiremorca si motostivuitor indisponibilizate la sediul P.T.F. Albita / I.J.P.F. Vaslui este de aproximativ 292.365 lei.

PORSCHE CARRERA, suspect a fi furat, depistat la Sighet
Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Sighet - jud. Maramures au depistat un autoturism marca Porsche Carrera, an de fabricatie 2006, suspect a fi furat, pe care doi cetateni croati intentionau sa-l transporte in Ucraina.
Ieri, 06.04.a.c., in jurul arei 10.30, la PTF Sighet, s-a prezentat pentru a iesi din tara cetateanul croat, Zoran P. In varsta de 32 ani, insotit de fratele sau Marko P., care calatoreau cu un autoturism marca PORSCHE CARRERA.
La controlul de frontiera, barbatii au prezentat pe langa documentele personale si un certificat de inmatriculare al autoturismului, emis de autoritatile croate pe numele lui Zoran P.
Actionand in baza unei analize de risc privind traficul cu autoturisme furate si avand suspiciuni cu privire la autenticitatea documentelor masinii, politistii de frontiera au aprofundat verificarile prin intermediul Centrul de Cooperare Internationala Politieneasca.
Astfel, s-a stabilit ca certificatul de inmatriculare al autoturismului figureaza in bazele de date croate ca fiind furat in alb, ceea ce inseamna ca fost completat in fals. Totodata, seria de sasiu poansonata pe masina nu figureaza in evidentele autoritatilor, existand suspiciuni ca au fost efectuate diferite modificari asupra componentelor de identificare originale ale autoturismului, astfel incat acesta sa nu poata fi identificat.
In cadrul cercetarilor, cei doi frati au declarat ca au cumparat masina, dintr-un targ auto din Croatia, cu suma de 30.000 euro, desi valoarea de catalog a acesteia este de 60.000 euro, si nu stiau ca aceasta prezinta nereguli, fiind suspecta de a fi furata.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele celor doi cetateni croati dosare penale pentru savarsirea infractiunilor de constituire a unui grup infractional si furt, urmand sa fie prezentati procurorilor.

Un autoturism de lux furat din Germania a fost retinut de politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Portile de Fier I
Politistii de frontiera din cadrul P.T.F. Portile de Fier I au retinut un autoturism de lux, marca MERCEDES SLK 200 KOMPRESSOR, cu o valoare de catalog 40.000 de euro, care figureaza ca fiind furat, in evidentele politiei germane.
In data de 28.06.07, in jurul orei 21.50, s-au prezentat pentru a intra in Romania, prin P.T.F. Portile de Fier I, cetateanul spaniol Moral Miguel M., in varsta de 33 de ani, si cetateanul italian Vicenzo F., in varsta de 34 de ani, primul conducand un autoturism marca MERCEDES SLK 200 inmatriculat in Germania.
La controlul de frontiera, avand suspiciuni legate de documentele vehiculului, politistii de frontiera le-au verificat amanuntit si au constatat ca autoturismul apartine unei societati de inchirieri auto cu sediul pe teritoriul Germaniei.
Continuand cercetarile si efectuand verificari, impreuna cu Politia Germana, prin Punctul de Contact Oradea, politistii de frontiera au stabilit ca autoturismul figureaza ca fiind furat din Germania din data de 26.07.2007. Reclamatia de furt a masinii, in valoare de catalog de 40.000 de euro, a fost depusa de catre societatea de inchirieri auto.
Politistii de frontiera au intocmit pe numele celor doi barbati lucrare penala sub aspectul savarsirii infractiunii de furt, urmand sa fie prezentati procurorilor, in vederea luarii masurilor legale ce se impun.
Autovehiculul, care este fabricat in luna aprilie 2007, a fost indisponibilizat in vederea definitivarii cercetarilor, urmand sa fie inapoiat proprietarului de drept.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe