Asigurarea medicala
Cetatenii straini sunt exceptati de la obligativitatea prezentarii asigurarii medicale si beneficiaza de asistenta medicala pe baza de reciprocitate, in limita acordurilor, intelegerilor, conventiilor sau protocoalelor pentru acordarea asistentei medicale pe baza de reciprocitate in domeniul sanatatii, incheiate intre Romania si statele ai caror cetateni sunt.
Lista cuprinzand tarile cu care Romania a incheiat acorduri, intelegeri, conventii sau protocoale pentru acordarea asistentei medicale pe baza de reciprocitate in domeniul sanatatii si conditiile in care se poate beneficia de aceasta, conform prevederilor Ordinului comun M.A.I. / M.S.F. nr. 311/248/2002:
-
Republica Albania, in conditiile Conventiei privind colaborarea in domeniul problemelor sociale dintre Guvernul Romaniei si Guvernul Albaniei, semnata la 13 mai 1961;
-
Republica Croatia, in conditiile Acordului dintre Guvernul Republicii Socialiste Romania si Guvernul R.S.F. Iugoslavia de colaborare in domeniul asistentei medicale a asiguratilor, semnat la 20 martie 1976;
-
Republica Moldova, in conditiile Protocolului aditional al Intelegerii de colaborare in domeniul sanatatii si stiintelor medicale dintre Ministerul Sanatatii din Romania si Ministerul Sanatatii din Republica Moldova, semnat la 24 aprilie 1996;
-
Republica Tunisiana, in conditiile Acordului de cooperare in domeniul sanatatii si stiintelor medicale dintre Ministerul Sanatatii din Romania si Ministerul Sanatatii Publice din Republica Tunisiana, semnat la 16 octombrie 1995.