Polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă și inspectoratelor teritoriale ale Poliției de Frontieră Giurgiu și Iași au descoperit, în urma unor acțiuni desfășurate în zona de competență, șase autoturisme aflate în atenția autorităților europene, estimate la o valoare de aproximativ 2 milioane de lei.
Trei dintre acestea fuseseră dezmembrate pentru a fi transportate și exportate în scopul disimulării provenienței acestora.
În perioada 26-28 ianuarie, în Portul Constanța, polițiștii de frontieră din cadrul Gărzii de Coastă, în cooperare cu ofițeri Frontex, au desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combaterii traficului internațional de autovehicule furate. Astfel, în baza analizei de risc, a fost efectuat un control amănunțit asupra unei semiremorci înmatriculate în Polonia, aflată în incinta unui operator portuar, care transporta trei caroserii auto, fără motoare și alte componente esențiale, declarate în documente ca piese auto uzate.
În urma verificărilor, polițiștii de frontieră au constatat că seriile de șasiu înscrise nu erau autentice. Continuând controlul și extinzând verificările asupra altor mijloace de transport aflate în zona portuară, a fost identificată o a doua semiremorcă în care se aflau motoarele, cutiile de viteze și alte componente aparținând celor trei caroserii. Prin coroborarea datelor obținute, polițiștii de frontieră au reușit identificarea seriilor reale de șasiu, stabilind că două autoturisme figurau ca fiind furate din Germania, iar cel de-al treilea din Suedia.
Întregul ansamblu de bunuri – caroserii și piese componente – în valoare de aproximativ 320.000 de euro (aproximativ 1,6 milioane de lei) a fost indisponibilizat la sediul Gărzii de Coastă, fiind întocmit dosar penal pentru săvârșirea infracțiunilor de tăinuire, fals material în înscrisuri oficiale și uz de fals.
Totodată, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Iași, la Punctul de Trecere a Frontierei Stânca, au depistat, ieri, un autoturism furat din Norvegia, transportat pe o platformă de către un cetățean ucrainean. Autovehiculul, evaluat la 216.000 de lei, fusese achiziționat, potrivit declarațiilor conducătorului auto, de la un cetățean cunoscut, pe o platformă online, fără a cunoaște situația juridică a acestuia. Și în acest caz, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, autoturismul fiind indisponibilizat.
De asemenea, polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Giurgiu au depistat, în ultimele două zile, două autoturisme urmărite în vederea confiscării, semnalate de autoritățile din Ungaria și Germania. În ambele cazuri, au fost întocmite dosare penale pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire, iar în cazul unuia dintre conducătorii auto, în urma verificărilor efectuate, s-a constatat că acesta nu deținea nici dreptul de a conduce, fiind întocmit dosar penal și pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere. Autovehiculele, în valoare totală de 150.000 de lei, au fost indisponibilizate în vederea continuării cercetărilor.
Aceste rezultate sunt obținute ca urmare a cooperării constante dintre Poliția de Frontieră Română și autoritățile partenere externe, precum și a schimbului operativ de informații, elemente esențiale în combaterea infracționalității transfrontaliere.























