Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac - Nagylak au depistat un bărbat căutat de autorităţie bulgare, pe numele lui fiind emis un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.
În data de 02.03.2017, în jurul orei 01.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac – Nagylak, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor specifice trecerii frontierei cetăţeanul bulgar Orhan R., în vârstă de 36 de ani, din Bulgaria.În momentul efectuării verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că pe numele bărbatului era emis, de către autorităţile bulgare, un mandat european de arestare pentru săvârşirea de infracţiuni contra proprietăţii.Persoana în cauză a fost predată unei echipe operative din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Arad, în vederea luării măsurilor legale ce se impun.