Autoturism în valoare de 15.000 de euro, căutat de către autoritățile din Elveția, descoperit de polițiștii de frontieră


 

Polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au depistat, în timpul unui control, un cetățean român care conducea un autoturism, evaluat la aproximativ 15.000 de euro, căutat de autoritățile din Elveția.

La data de 10.09.2026, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Borș au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe E60, în zona de competență. În cadrul acestora, a fost oprit pentru control, pe sensul de mers Ungaria-România, în localitatea Borș, un autoturism înmatriculat în Franța și condus de un cetățean român.

În urma verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că autovehiculul figurează în bazele de date ca fiind „bun căutat pentru confiscare”, alertă introdusă de autorităţile din Elveția.

Drept urmare, autoturismul estimat la aproximativ 15.000 de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituției, fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, iar la finalizare vor fi luate măsurile legale ce se impun.

  • Autoturism în valoare de 15.000 de euro, căutat de către autoritățile din Elveția, descoperit de polițiștii de frontieră

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe