Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanadpalota au depistat un cetăţean din Libia, solicitant de azil în România, care a încercat să iasă ilegal din ţară folosind o carte de identitate falsă.
În data de 02.02.2020, în jurul orei 20.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pasager într-un autocar, o persoană de sex masculin care s-a legitimat cu o carte de identitate ce purta însemnele autorităţilor din Franţa.
Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat de bărbat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.
În cadrul cercetărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că persoana este un cetăţean din Libia, în vârstă de 26 de ani, solicitant de azil în România.
În cauză, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat, uz de fals, fals material în înscrisuri oficiale şi fals privind identitatea, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.