135.000 de cartușe de vânătoare transportate fără respectarea prevederilor legale, descoperite la PTF Albița

Polițiștii de frontieră, împreună cu polițiști din cadrul IPJ Vaslui, au descoperit, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, un transport de 135.000 de cartușe de vânătoare, destinat Republicii Moldova, care nu era însoțit de avizul de tranzit eliberat de Poliția de Frontieră Română și nici nu beneficia de escorta jandarmilor, conform prevederilor legale. Întreaga cantitate de muniție a fost indisponibilizată în vederea continuării cercetărilor.

În data de 1 noiembrie a.c., în baza unui plan comun de acțiune, polițiștii de frontieră și polițiștii din cadrul Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase al IPJ Vaslui au efectuat, în Punctul de Trecere a Frontierei Albița, controlul unui ansamblu rutier condus de un bărbat în vârstă de 57 de ani, cu dublă cetățenie, română și moldovenească.

Din verificarea documentelor prezentate a rezultat că ansamblul rutier transporta, din România către Republica Moldova, mai multe categorii de mărfuri, printre care și muniție de vânătoare, încărcată dintr-un depozit aflat pe teritoriul țării noastre.

Întrucât au existat suspiciuni cu privire la legalitatea transportului, colegii noștri au procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, cu sprijinul polițiștilor din cadrul IPJ Vaslui și al lucrătorilor Biroului Vamal Albița.

În urma verificărilor, a fost identificată cantitatea de 135.000 de cartușe de vânătoare, stabilindu-se că transportul nu era însoțit de avizul de tranzit eliberat de Poliția de Frontieră Română și nu respecta condițiile legale privind asigurarea pazei pe timpul transportului de către efective ale Jandarmeriei.

Întreaga cantitate de muniție a fost indisponibilizată, iar în cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de nerespectarea regimului armelor și munițiilor și contrabandă calificată.

Cercetările urmează să fie preluate de Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase din cadrul IPJ Vaslui.

  • 135.000 de cartușe de vânătoare transportate fără respectarea prevederilor legale, descoperite la PTF Albița

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe