Peste 45 de tone de deșeuri oprite la granița cu Ungaria

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Arad, au efectuat controlul la intrarea în ţară, pentru trei mijloace de transport încărcate cu peste 45 de tone de deșeuri, constând în biciclete, cauciucuri, haine, electrocasnice și metale neferoase.

Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijloacelor de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transporturilor.

În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II  au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a trei automarfare conduse de către trei cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, biciclete, cauciucuri, haine, electrocasnice și metale neferoase de la diferite societăți comerciale din Germania, Slovenia și Spania pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorului Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că vehiculele erau încărcate cu 45.540 kg de deșeuri, încărcătură pentru care s-a stabilit faptul că nu îndeplineşte condițiile legale de intrare pe teritoriul țării noastre.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijloacele de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăților expeditoare.

  • Peste 45 de tone de deșeuri oprite la granița cu Ungaria
  • Peste 45 de tone de deșeuri oprite la granița cu Ungaria
  • Peste 45 de tone de deșeuri oprite la granița cu Ungaria
  • Peste 45 de tone de deșeuri oprite la granița cu Ungaria

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe