Poliţiştii de frontieră bihoreni împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzi nu au permis intrarea în ţară a două mijloace de transport încărcate cu peste 30 tone deșeuri, constând în tonere imprimate pentru care șoferii nu au putut prezenta documentele prevăzute de lege necesare transferului unor astfel de materiale.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a două automarfare, conduse de cetăţeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, tonere imprimate , de la diferite societăți comerciale din Italia și pentru firme din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Bihor din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau încărcate cu panouri tonere imprimate, fiind de fapt deşeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege. În total, în cele două vehicule, erau transportate 30.260 de kilograme deşeuri.
În ambele cazuri, autoritățile de control au dispus nepermiterea intrării pe teritoriul României a mărfurilor transportate.