Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu, au efectuat controlul la intrarea în ţară, asupra unui mijloc de transport încărcat cu peste 21 tone de deșeuri, constând în aluminiu. Autorităţile de control nu au permis intrarea în ţară a mijlocului de transport întrucât nu erau îndeplinite condiţiile legale necesare transportului.
În ultimele 24 de ore, poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au efectuat, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a unui automarfar condus de către un cetățean român. Șoferul transporta, conform documentelor de însoțire a mărfii, aluminiu de la o societate comercială din Germania pentru o firmă din România.
Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transportului în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatului Județean Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu.
În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarul era încărcat cu 21.400 kg de deșeuri constând aluminiu, pentru care șoferul nu a prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.
În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul României pentru mijlocul de transport în cauză, deşeurile fiind returnate societăţilor expeditoare.