Permis de conducere fals, descoperit de polițiștii de frontieră bihoreni

Poliţiştii de frontieră bihoreni au descoperit în autoturismul unui cetăţean român care s-a prezentat la controlul de frontieră, un permis de conducere fals.

În data de 25.05.2017, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borş, județul Oradea, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul român Florin I., în vârstă de 31 de ani, la volanul unui autoturism marca Renault Clio, înmatriculat în Cehia.

La controlul specific, pe lângă documentele de călătorie, bărbatul a prezentat și o copie xerox după un permis de conducere ucrainean. În urma verificării autoturismului, polițiștii de frontieră au găsit în torpedoul mașinii un permis de conducere românesc, care nu îndeplinea condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.Cu  ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au stabilit că Florin I. nu deține permis de conducere, acesta declarând că a obținut permisul de pe teritoriul Cehiei, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 200 euro

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunilor de uz de fals, conducerea unui autovehicul pe drumurile publice fără a poseda permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe