Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat, ascunşi într-o autoutilitară, patru cetăţeni din Siria care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu intenţia de a ajunge în Spaţiul Schengen.
În data de 01.09.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean român în vârstă de 36 de ani, aflat la volanul unei autoutilitare înmatriculate în România.
În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, ascunşi între banchetă și scaunele din față ale autoutilitarei, patru bărbaţi.
Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria şi intenţionau să ajungă ilegal într-un stat din vestul Europei.
De asemenea, în urma unor cercetări suplimentare, a rezultat faptul că dreptul de conducere al șoferului este anulat.
Având în vedere aspectele constatate, colegii noștri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracțiunilor de trafic de migranți și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.