Falsuri privind identitatea descoperite la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat două persoane din Ghana care au încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control documente care aparţineau altor persoane.

În data de 15.03.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasageri într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat și o femeie care s-au legitimat cu pașapoarte emise de autoritățile din Ghana și Italia.

Cu ocazia verificării documentelor în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că între persoanele prezente la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care acestea au fost conduse la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoanele sunt cetăţeni din Ghana, în vârstă de 27, respectiv 31 de ani.

Lucrătorii noştri au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe