Fals privind identitatea descoperit la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un bărbat din Liban care a încercat să treacă ilegal frontiera de stat, prezentând la control  documente care aparţineau altei persoane.

Tot în cursul zilei de ieri, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat la controlul de frontieră cu un document de călătorie pentru refugiați și un permis de ședere, ambele documente eliberate de către autoritățile din Germania.

Cu ocazia verificării documentelor în cauză, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că  între persoana prezentă la control şi fotografiile din documentele prezentate există diferenţe de fizionomie, motiv pentru care aceasta a fost condusă la sediul instituției pentru cercetări. În urma verificărilor s-a stabilit că persoana este cetăţean din Liban, în vârstă de 32 de ani.

Lucrătorii noştri au iniţiat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de fals privind identitatea și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe