Două TIR-uri oprite la Nădlac II. 23 de cetăţeni străini depistaţi încercând să treacă ilegal frontiera

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 23 de cetăţeni provenind din Nepal, Pakistan, Bangladesh, Turcia și Afganistan care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, ascunşi în automarfare sau pe jos, pe la „frontiera verde”, cu scopul de ajunge în Spaţiul Schengen.

În data de 19.07.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, judeţul Arad, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetățean turc, respectiv un român, ambii conducând ansambluri rutiere înmatriculate în Turcia și România. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, jante, respectiv  piese auto pentru societăți comerciale din Polonia și Italia.

În baza analizei de risc, poliţiştii de frontieră au efectuat un control amănunţit asupra celor două mijloace de transport, în urma căruia, au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentele pentru marfă ale mijloacelor de transport, în total, 21 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări unde, în urma verificărilor, poliţiştii de frontieră au stabilit că sunt cetăţeni din Nepal, Pakistan, Bangladesh și Afganistan, cu vârste cuprinse între 22 și 39 de ani.

Și poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliţiei de Frontieră Nădlac au observat, la aproximativ 50 de metri de linia de frontieră, două persoane care se deplasau pe jos. Deoarece acestea nu îşi justificau prezenţa în zonă, au fost conduse la sediul sectorului pentru efectuarea verificărilor. În urma cercetărilor a fost stabilit faptul că sunt cetățeni din Turcia, în vârstă de 18, respectiv 24 de ani.

În toate cazurile, poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Două TIR-uri oprite la Nădlac II. 23 de cetăţeni străini depistaţi încercând să treacă ilegal frontiera

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe