Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II. Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II, împreună cu lucrători ai Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad, nu au permis intrarea în ţară a patru automarfare încărcate cu aproximativ 44 tone de deșeuri. 

Șoferii nu au putut prezenta documentele necesare importului, conform prevederilor legale în vigoare şi astfel autorităţile de control nu au permis intrarea pe teritoriul României a mijloacelor de transport şi a încărcăturii transportate.

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctelor de Trecere a Frontierei Borș II și Nădlac II au efectuat în ultimele 24 de ore, pe sensul de intrare în ţară, controlul specific asupra a patru automarfare conduse de patru cetățeni români. Aceștia transportau, conform documentelor de însoțire a mărfii, diverse bunuri (îmbrăcăminte, textile și mobilă second-hand) de la diferite societăți comerciale din Belgia și Elveția pentru firme din România.

Existând suspiciuni cu privire la legalitatea transporturilor în cauză, poliţiştii de frontieră au solicitat sprijin autorizat reprezentanților Comisariatelor Județene Bihor și Arad din cadrul Gărzii Naționale de Mediu și Protecției Consumatorului Bihor și Arad.

În urma verificărilor efectuate, s-a constatat faptul că automarfarele erau de fapt încărcate cu 43.520 kg de deșeuri, pentru care șoferii nu au prezentat documentația necesară prevăzută de lege pentru importul acestor produse.

În consecinţă, autorităţile de control nu au permis accesul pe teritoriul  României pentru aceste mijloace de transport.

  • Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II.  Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite
  • Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II.  Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite
  • Deşeuri din vestul Europei oprite la Borș II și Nădlac II.  Aproximativ 44 tone de diverse bunuri descoperite

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe