Cetăţean ucrainean depistat în P.T.F. Borș cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, au depistat un cetăţean ucrainean care conducea un autoturism folosind un permis de conducere ucrainean fals.

În data de 17.02.2020, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Borș, județul Bihor, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de intare în țară, cetăţeanul ucrainean M.F., în vârstă de 25 de ani, la volanul unui autoturism, marca Opel, înmatriculat în România.

La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere ce avea însemnele autorităţilor din Ucraina.

În cadrul verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Persoana în cauză a declarat că a procurat permisul de conducere pe teritoriul Ucrainei, de la o persoană a cărei identitate nu o cunoaște, contra sumei de 200 euro.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda  permis  de conducere, fals material în înscrisuri oficiale și  de uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe