Cetăţean pakistanez, cu documente false, oprit la Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean din Pakistan care a încercat să ajungă în Spaţiul Schengen folosind două documente false.

În data de 17.08.2022, în jurul orei 03.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, călătorind ca pasager într-un autocar înmatriculat în România, un bărbat care s-a legitimat cu un document tip permis de ședere și o carte de identitate, ambele având însemnele autorităților din Italia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat faptul că documentele prezentate nu îndeplinesc condiţiile de formă şi fond ale unora autentice, acestea fiind false.

În urma unor verificări suplimentare, s-a stabilit că persoana este cetățean din Pakistan, în vârstă de 28 de ani.

Lucrătorii noştri au demarat cercetările cu privire la săvârșirea infracţiunilor de uz de fals și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe