Cetăţean bulgar depistat la volanul unui autoturism cu permis de conducere fals

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism folosind un permis de conducere fals. 

În data de 21.09.2019, în jurul orei 09.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II - Csanapalota, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, cetăţeanul bulgar H.H., în vârstă de 29 de ani, la volanul unui autoturism, marca Mercedes Benz, înmatriculat în Bulgaria.

La controlul specific, tânărul a prezentat pe lângă documentele de identitate şi un permis de conducere eliberat de autorităţile din Grecia.

Cu ocazia verificărilor specifice, poliţiştii de frontieră au constatat că documentul prezentat nu îndeplineşte condiţiile de formă şi fond ale unuia autentic, acesta fiind fals.

Poliţiştii de frontieră au efectuat cercetări în urma cărora au constatat că persoana în cauză  nu  deţine permis de conducere.

Cu privire la cele constatate bărbatul a declarat că a obţinut permisul de conducere de la o persoană necunoscută din Bulgaria, contra sumei de 300 de euro.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări cu privire la săvârșirea infracţiunilor de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere şi uz de fals, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe