Cetăţean bulgar cu permis de conducere suspendat

Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat un cetăţean bulgar care conducea un autoturism având permisul de conducere suspendat.

În data de 06.02.2017, în jurul orei 15.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II-Csanadpalota, s-a prezentat pentru a intra în ţară, cetăţeanul bulgar Petar R., în vârstă de 39 de ani, la volanul unui autoturism marca Opel, înmatriculat în Polonia.

Cu ocazia controlului specific, bărbatului i s-a solicitat să prezinte, pe lângă  documentele de identitate şi permisul de conducere.

Acesta nu a prezentat permisul de conducere, specificând că nu îl are asupra sa. Poliţiştii de frontieră au extins cercetările și au constatat că Petar R. are permisul de conducere suspendat din 25.08.2015.

Poliţiştii de frontieră au întocmit în cauză acte de urmărire penală pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui autovehicul pe drumurile publice având permisul de conducere suspendat.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe