Certificat de înmatriculare fals la P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean român, aflat la volanul unui autoturism, care a prezentat poliţiştilor de frontieră un certificat de înmatriculare având însemnele autorităţilor italiene, fals.

În data de 30.01.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităților de frontieră, pe sensul de ieșire din țară, un cetățean român, în vârstă de 42 de ani.

La controlul de frontieră, șoferul a prezentat pentru autoturismul condus, un certificat de înmatriculare emis de către autoritățile din Italia.

În urma verificărilor s-a constatat faptul că documentul în cauză nu întrunește condițiile de formă și fond ale unuia autentic, fiind fals.

În cauză, polițiștii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de uz de fals, la finalizarea cercetărilor urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe