Cap tractor căutat de autorităţile din Italia, descoperit de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Nădlac II

Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat un cetățean român care conducea un cap tractor, în valoare de 10.000 de euro, căutat de autorităţile din Italia.

În data de 09.12.2021, în jurul orei 12.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră un cetăţean român, în vârstă de 33 de ani, la volanul unui cap tractor.

La controlul de frontieră, în urma verificărilor în bazele de date, polițiștii de frontieră au constatat faptul că, pentru capul tractor figurează o alertă ca fiind bun căutat pentru confiscare“, introdusă de autorităţile din Italia la data de 30.09.2021.

Față de cele constatate, persoana în cauză a declarat că nu avea cunoștiință despre faptul că autovehiculul ar fi căutat de către autorități.

Mijlocul de transport  în valoare de 10.000  de euro, a fost indisponibilizat la sediul instituţiei, iar în cauză poliţiştii de frontieră efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de tăinuire, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • Cap tractor căutat de autorităţile din Italia,  descoperit de poliţiştii de frontieră din P.T.F. Nădlac II

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe