22 de cetăţeni străini, ascunşi în diferite mijloace de transport, depistați de polițiștii de frontieră arădeni

Poliţiştii de frontieră din cadrul punctelor de trecere a frontierei Vărșand și  Nădlac II, judeţul Arad, au depistat 22 de cetăţeni din Afganistan, Nepal şi Bangladesh, care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria pentru a ajunge în spaţiul Schengen, ascunşi în patru mijloace de transport, înmatriculate în România, încărcate cu diverse bunuri.

În data de 12.04.2022, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-au prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, consecutiv, pe sensul de ieşire din ţară, trei cetăţeni români, aflați la volanul a trei ansambluri rutiere înmatriculate în România, prevăzute cu platformă pentru transportul autoturismelor. Șoferii transportau, conform documentelor de însoţire a mărfii, autoturisme pentru o societate comercială din Italia.

În urma efectuării controlului amănunţit asupra mijloacelor de transport, au fost descoperiți, ascunși în autoturismele de pe platformă, în total, șaisprezece cetăţeni din Bangladesh ce intenționau să treacă fraudulos frontiera pentru a ajunge în vestul Europei.

Alt caz a fost înregistrat la Punctul de Trecere a Frontierei Vărșand, judeţul Arad, unde, polițiștii de frontieră arădeni au efectuat controlul amănunțit unui ansamblu rutier înmatriculat în România, condus de un cetățean român. Conform documentelor de însoţire a mărfii, acesta transporta echipamente electrice, pe ruta Turcia – Germania.

Cu ocazia verificărilor, poliţiştii de frontieră au descoperit, ascunse printre mărfurile transportate, șase cetăţeni străini. La cercetări, colegii noștri au stabilit că persoanele în cauză sunt cetățeni din Afganistan și Nepal, majoritatea solicitanți de azil în țara noastră, cu vârste cuprinse între 17 și 33 de ani. 

În ambele cazuri polițiștii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale ce se impun.        

  • 22 de cetăţeni străini, ascunşi în diferite mijloace de transport,   depistați de polițiștii de frontieră arădeni

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe