16 cetățeni din Bangladesh, depistați ascunși la Nădlac


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac au depistat, ascunși într-un automarfar, 16 cetăţeni din Bangladesh care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria, cu scopul de a ajunge în diverse state din vestul Europei.

Șoferul mijlocului de transport, un cetăţean turc în vârstă de 29 de ani, este cercetat pentru trafic de migranți.

În această noapte, în jurul orei 01:00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc în vârstă de 29 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Turcia şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, profile metalice pe ruta Turcia-Polonia.

În baza profilului de risc s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport în urma căruia polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul destinat transportului de marfă, printre bunurile transportate, 16 cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Bangladesh, cu vârste cuprinse între 22 și 45 de ani, intrați legal în ţara noastră în baza documentelor personale.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși în mijlocul de transport, urmând ca, la finalizarea acestora, să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 16 cetățeni din Bangladesh, depistați ascunși la Nădlac
  • 16 cetățeni din Bangladesh, depistați ascunși la Nădlac

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe