14 de cetățeni străini, depistaţi într-un automarfar. Intenţionau să treacă fraudulos frontiera


Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac  au depistat, ascunşi într-un automarfar ce transporta baxuri cu sticle de vin, paisprezece cetăţeni străini care au încercat să treacă ilegal frontiera în Ungaria.

În data de 12.04.2023, în jurul orei 04.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, judeţul Arad, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră, pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean bulgar în vârstă de 31 de ani. Bărbatul conducea un ansamblu rutier înmatriculat în Bulgaria şi transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, baxuri cu sticle de vin pe ruta Bulgaria-Germania.

În baza profilului de risc, s-a procedat la efectuarea unui control amănunțit al mijlocului de transport, în urma căruia, polițiștii de frontieră au descoperit, în compartimentul pentru marfă, ascunşi printre bunurile transportate, paisprezece cetățeni străini.

Persoanele în cauză au fost conduse la sediul sectorului poliţiei de frontieră pentru cercetări. În cadrul verificărilor, colegii noștri au stabilit că persoanele sunt cetățeni din Siria și Irak.

Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii de frontieră au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de migranți pentru șofer și tentativă de trecere frauduloasă a frontierei de stat pentru cetățenii depistați ascunși, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.

  • 14 de cetățeni străini, depistaţi într-un automarfar. Intenţionau să treacă fraudulos frontiera

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe