Cetăţean sirian cu documentele altei persoane, depistat la frontieră

   Poliţiştii de frontieră arădeni au depistat într-un tren internațional un cetăţean din Siria care a încercat să treacă ilegal frontiera folosindu-se de documente de călătorie aparținând altei persoane.În data de 06.03.2016, ora 16.30, la Punctul de Trecere a Frontierei Curtici, județul Arad, s-a prezentat pentru a efectua formalitățile de frontieră, călătorind cu un tren internațional, o persoană de sex masculin care a prezentat la controlul de frontieră un „Travel Document” şi un permis de rezidenţă, ambele emise de autorităţile daneze. Cu ocazia controlului, poliţiştii de frontieră au constatat că persoana nu este una şi aceeaşi cu cea din documentele prezentate, motiv pentru care a fost condusă la sediul Punctului de Trecere a Frontierei pentru cercetări. În urma verificărilor efectuate s-a stabilit că documentele prezentate la control aparțin altei persoane, iar bărbatul este cetăţeanul sirian Alfares Y., în vârstă de 23 ani. Acesta a declarat că a achiziţionat documentele de la o persoană a cărei identitate reală nu o cunoaște, contra sumei de 1.500 euro.De asemenea, polițiștii de frontieră au descoperit asupra cetățeanului sirian o carte de identitate și un permis de conducere ce purtau însemnele autorităților române, ambele false.Poliţiştii de frontieră au luat măsura întreruperii călătoriei persoanei în cauză şi efectuează cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de tentativă de trecere ilegală a frontierei de stat şi fals privind identitatea prin atribuirea unei identităţi reale a altei persoane, urmând ca la finalizarea cercetărilor să fie dispuse măsurile legale care se impun.

 

 

Politia de Frontiera Romana este institutia specializata a statului care se ocupa de supravegherea si controlul trecerii frontierei de stat ... mai departe