Poliţiştii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au descoperit, în urma controalelor nesistematice efectuate în zona de competență, într-un microbuz, echipamente de construcții în valoare totală de 40.000 de euro.
În data de 21.07.2025, polițiștii de frontieră din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Nădlac au efectuat controale aleatorii și nesistematice pe căile de comunicație din apropierea frontierei. Cu această ocazie, a fost oprit pentru control un mibrobuz înmatriculat în Finlanda, condus de către un cetățean român.
În urma efectuării controlului asupra mijlocului de transport, au fost depistate diverse echipamente pentru construcții, pentru care șoferul nu a putut prezenta documente de proveniență.
Bunurile, în valoare totală de 40.000 de euro, au fost ridicate, iar şoferul a fost condus la sediul instituției pentru efectuarea cercetărilor.
Având în vedere aspectele constatate, colegii noştri au demarat cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tăinuire, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsurile legale care se impun.